După orice faptă bună săvârșită, să așteptăm ispita. Ai făcut milostenie, îndată îți suflă cât de bun eşti, cât de mult s-a bucurat omul cutare, cum tu ai fost aşa de bun. Să uităm îndată faptele noastre bune. 

M-am gândit aşa: Doamne, eu uit toate faptele mele bune; dar Tu uită toate faptele mele rele. Şi eu cred că aşa putem merge înainte, să nu ţinem minte nicio faptă bună. Nimic n-am făcut bine. Asta înseamnă. Chiar şi prin smerenie, Sfântul Ioan Casian şi Sfântul Ioan Scărarul ne spun că mândria este singura patimă care se trage din virtuţi.

Cu cât mai multe virtuţi agonisim, cu atât mai multe argumente şi prilejuri are vrăjmaşul să ne ispitească. O, eşti şi milostiv, te şi rogi, ţii post, încă eşti şi smerit, înţelegeţi? Deci, mândria este singura patimă care iese din virtuți. Înfricoşător lucru. Ce vom face? Nu vom lucra virtuţile? Să le lucrăm. Să le lucrăm, dar să nu credem niciodată glasul care ne spune: Bine, bine.

(Ieromonah Savatie Baștovoi, Puterea duhovnicească a deznădejdii, Editura Reîntregirea, Alba-Iulia, 2014, p. 64)