Este prima sărbătoare închinată Sfântului Ierarh Iacob Putneanul în care noi, arhierei, preoți și poporul lui Dumnezeu suntem aici, la Mănăstirea Putna, pentru a aduce cinstirea cuvenită lui Dumnezeu. Lui Dumnezeu, care a binevoit, cu multe veacuri în urmă, mai precis în veacul a XVIII-lea, să așeze aici, în incinta Mănăstirii Putna, floare binecuvântată, bineînmiresmată cu harul dumnezeiesc, pe Sfântul Iacob Putneanul – precum mâine se va face pomenirea Sfinților ucenici și colaboratori ai Sfântului Iacob Putneanul, Sfinții Sila, Paisie și Natan.

Biserica noastră, soborul sfintei Mănăstiri Putna, Mitropolia Moldovei și Bucovinei și Sfântul Sinod, aplecându-se asupra redactării slujbei Sfântului Iacob Putneanul, au rânduit ca la Sfânta Liturghie, în aceasta sfântă z,i să  se citească două cuvinte din Sfânta Scriptură, cum este rânduiala în biserica noastră la fiecare dumnezeiască Euharistie.

Și la începutul Sfintei Liturghii de astăzi, ați luat aminte, s-au citit două pagini din Scriptură. Din cuvântul Sfântului Apostol Pavel către evrei, sfârșitul capitolului 7 și începutul capitolului 8, și din Evanghelia după Sfântul Ioan, capitolul 10. Sfântul Apostol Pavel, adresându-se evreilor și referindu-se la Domnul Iisus Hristos, mărturisește: „Un astfel de arhiereu se cuvenea să avem: sfânt, fără de răutate, fără de pată, osebit de cei păcătoși și fiind mai presus decât cerurile”. Iar Domnul Hristos, vorbind despre sine în Evanghelia citită astăzi, a spus: „Eu sunt uşa: de va intra cineva prin Mine, se va mântui; şi va intra şi va ieşi şi păşune va afla (…) Eu sunt păstorul cel bun. Păstorul cel bun îşi pune sufletul pentru oile sale”. Aceste cuvinte și câteva altele, mărturisite în același duh, au fost rânduite de Biserică să fie rostite astăzi, ca să ne ajute să înțelegem cine a fost Sfântul Iacob Punteanul, care a fost viața lui, care sunt învățăturile sale și care este mesajul său peste veacuri pentru această sfântă mănăstire, pentru noi, nevrednicii arhierei, pentru cinul monahal, pentru preoții de parohie, pentru dregătorii lumești, pentru poporul lui Dumnezeu. Cele două cuvinte din Scriptură vorbesc despre Domnul Hristos ca Arhiereu – cum Îl definește Sfântul Apostol Pavel și ca păstorul cel bun, cum se definește Domnul Hristos pe Sine Însuși.

Ce ne spun aceste două cuvinte? Că slujitorul Bisericii, arhiereul Bisericii, prin extindere – preotul Bisericii, monahul Bisericii trebuie să fie o prelungire în duh și în adevăr a Domnului nostru Iisus Hristos. Și dacă orice creștin botezat în numele Domnului Hristos este chemat să se unească cu El și să călătorească în această viață pe cărarea pe care Domnul Iisus Hristos ne-a trasat-o, cu atât mai mult arhiereii și preoții bisericii, călugării și călugărițele sunt chemați și chemate să parcurgă această cale.

Sfântul Iacob Putneanul a fost, pe de o parte, arhiereul lui Hristos, pe de altă parte – păstorul cel bun al turmei sale. Sfântul Pavel Îl mărturisește pe Domnul Iisus Hristos ca fiind arhiereu, sfânt, fără de răutate, fără de pată, osebit de cei păcătoși. Aceasta a fost strădania Sfântului Iacob Putneanul. Să fie fără pată, fără prihană, să se osebească de cei păcătoși, pentru ca să fie prelungirea mâinilor, prelungirea lucrării mântuitoare a Domnului Hristos.

Cum îl vedem pe el în scrierile sale? Fără pată, deși om născut din bărbat și din femeie, cu slăbiciuni ca orice purtător de trup, dar luptător pentru ca să depășească această slăbiciune, să se apropie de aura sfințeniei și să se mântuiască  pe el și pe turma încredințată. Ce observăm, în primul rând, în viața Sfântului Iacob Putneanul? Dacă citim testamentul pe care l-a lăsat, el se descrie pe sine ca pe un mare păcătos. Era conștient că este om și poate o fi greșit și el în această lume. Lasă legământ ca aici, la Putna, oamenii, călugării, să se roage pentru dânsul. Și nu este o sfințenie mai mare, nu este un dar mai adânc și nu este o greutate mai mare decât ca un om să-și recunoască păcatul. (….) Recunoașterea păcatelor proprii plasează deja omul pe calea sfințeniei. Și acest lucru îl descoperim în viața Sfântului Iacob Putneanul.

În al doilea rând, arhiereu fără pată, sfânt fără de prihană, osebit de cei păcătoși, împlinind această mare taină – prin taina rugăciunii. Adesea, în cuvintele sale păstrate până în vremea noastră, îndemna poporul lui Dumnezeu, al Moldovei. Îndemna obștea Mănăstirii Putna să nu uite calea rugăciunii și îi îndemna în mod special pe părinții Putnei să se roage pentru cei care au plecat din valea plângerii a acestei lumi, în Împărăția Veșniciei. Pentru ctitori și binefăcători ai Mănăstirii și ai bisericilor și mănăstirilor în genere, și nu în ultimul rând pentru toți cei care au plecat din această lume, bine știind măritul arhiereu că este greu să trăiești în lumea aceasta fără de păcat. Plecăm în lumea veșniciei încărcați cu multe păcate, și se cuvine ca cei rămași în viață să-și aducă aminte de cei plecați la Dumnezeu, să aibă milă de cei plecați, creștini ortodocși, să aibă milă de tot sufletul creștinesc necăjit și întristat și purtător de păcate, și să ușureze trecerea lor din această lume în veșnicie și petrecerea în veșnicie.

În al treilea rând, om sfânt fără de prihană, osebit de cei păcătoși, îl vedem pe Sfântul Iacob Putneanul pentru că a trăit în viața sa și a propovăduit-o celor de lângă el ca mitropolit la Iași sau ca viețuitor, în ultima partea a vieții în această sfântă mănăstire, a propovăduit bucuria cea întru Domnul. Deși insista foarte mult să fim conștienți de propriile păcate, să fim conștienți de slăbiciunile noastre, și că omul se cuvine să plângă pentru păcatele sale, să aibă lacrimi și duh de pocăință, într-un cuvânt pe care l-a lăsat posterității, Sfântul Iacob Putneanul spune: „Bucurați-vă întru Domnul, fraților, bucurați-vă și întru toate mulțumiți!”. Mulțumiți pentru cele bune și pentru cele mai puțin bune. Căci cele bune, cum spunea Sfântul Isaac Sirul, vin din voia lui Dumnezeu și cele mai puțin bune – din îngăduința lui Dumnezeu. Și nu poate exista creștin adevărat care nu se bucură întru Domnul. „Mângâiați-vă întru Domnul, căci întru Domnul este singura mângâiere!”, spunea Sfântul Iacob Putneanul. „Bucurați-vă întru Domnul, căci întru Domnul este singura bucurie, bucuria cea de veci”, amintea același dumnezeiesc părinte. Căci omului care-și duce crucea vieții, care încearcă să călătorească bine pe drumul acestei vieți, care are conștiința păcatelor proprii, care are taina rugăciunii în viața lui, Dumnezeu îi dăruiește bucurii, îi dăruiește mângâieri, îi dăruiește ușurătate în necazuri, îi dăruiește mângâiere de har care nu se poate compara cu nicio desfătare, cu nicio bucurie din această lume.

Apoi, aminteam de cuvântul Domnului Hristos despre Sine, care trebuie să fie înrădăcinat în viața arhiereului și a preotului, iar Sfântul Iacob Putneanul a făcut așa. Domnul Hristos a spus despre Sine: „Eu sunt uşa: de va intra cineva prin Mine, se va mântui; şi va intra şi va ieşi şi păşune va afla (…) Eu sunt păstorul cel bun. Păstorul cel bun îşi pune sufletul pentru oile sale”. Dacă vom citi cu atenție viața Sfântului Iacob Putneanul, remarcăm că din fragedă tinerețe, când a fost hirotonit diacon și preot, arhiereu înainte de vârsta de 30 de ani, Mitropolit al Moldovei la 31-32 de ani, zece ani ca Mitropolit la Iași și apoi retras aici, ca simplu monah și arhiereu, schivnic în ultimele clipe ale vieții sale, vedem în viața Sfântului Iacob Putneanul că a încercat – și Dumnezeu l-a ajutat – să-și pună sufletul pentru oile sale. Grijea pentru arhiereii Moldovei, fiind împreună cu ei de la Carpați până la Nistru, din nordul Bucovinei, de la Cernăuți până la Galați, încerca în vremuri grele să aibă grijă împreună cu arhiereii Moldovei din acea vreme, de la Roman, sau de la Rădăuți, sau de la Huși să aibă grijă de poporul lui Dumnezeu, sufletul său punându-și pentru oile sale. A avut grijă de preoții Moldovei din acea vreme. Una dintre scrierile sale este îndreptată spre preoții Mitropoliei, rugându-i, implorându-i și poruncindu-le acestora să aibă grijă de lucrarea lor și, în mod special, să aibă grijă de copii, pentru ca aceștia să urmeze calea învățăturii. Sufletul său și-a pus, de asemenea, pentru oile sale cele bolnave. Pentru că în vremea aceea nu erau spitale. Erau puțini medici și doar cei care aveau bani puteau să meargă la un medic sau să-l cheme la el acasă. Și a rugat pe Domnul Moldovei din acea vreme să înființeze Spitalul Sfântul Spiridon din Iași, care până astăzi a rămas cel mai mare spital al Moldovei și cele mai grele situații în domeniul medical din toată Moldova și astăzi tot acolo sunt tratate. A așezat acest spital domnitorul Moldovei la rugămintea Sfântului Iacob Putneanul lângă Mănăstirea Sfântul Spiridon și, apoi, spitalul s-a dezvoltat puțin câte puțin, cu multe danii de la domnitori și de la mitropoliții Moldovei, pentru a aduce oblăduirea medicală adecvată celor bolnavi.

Sufletul său și-a pus pentru oile sale, adică pentru mielușeii săi, mărturisind adesea că acel om, acel copil fără de carte este un copil pierdut. Într-o vreme în care puțină lume știa să citească, el tipărește un abecedar. În acea vreme în care nici nu se imagina să existe școli, el înființează aici, în Putna, prima școală din zona rurală – pentru că avea conștiința, după spusele Sfântului Maxim Mărturisitorul, că ignoranța, neștiința sunt rădăcina tuturor relelor din această lume. S-a gândit și la străinii care treceau prin Moldova și nu avea cine să-i îngroape, și-l roagă pe domnitorul Moldovei să dea lege ca la Suceava și la Botoșani să se creeze breasla groparilor – ca să aibă grijă de străinii care, din diferite pricini, se aflau pe teritoriul Moldovei și nu avea cine să-i îngroape.

Sufletul său și-a pus pentru oile sale. Pentru că văzând pe domnitorii fanarioți care-și plăteau scaunul Moldovei cu mulți bani la Înalta Poartă de la Istanbul, veneau la Iași și puneau biruri ca să-și recupereze banii pe care-i dădeau la sultan, la marele vizir, la marii dregători, ca să obțină tronul Moldovei – puneau biruri pe boieri, pe târgoveți, pe săraci… Împreună cu arhiereii Moldovei a dat legământ și blestem ca să nu mai fie birul numit al văcăritului, căci cel care avea o vacă, avea un vițel și chiar dacă nu avea, trebuiau să plătească acest bir. Și oamenii erau îngreuiați. Nu se mai sălta bietul om. Nu mai avea un bănuț pentru sine, pentru gospodăria sa, pentru copil, să-l trimită la școală. Pentru că totul trebuia să meargă spre vistieria domnească și aici, în buzunarul domnului, sau ca bir la sultan. Și-a împlinit acest lucru. I-a eliberat pe oameni de această mare greutate, dar presiunea exercitată asupra lui, asupra arhiereilor a fost atât de mare, încât el a preferat și, cu certitudine nu i-a fost ușor – să lase înălțimea scaunului mitropolitan. Decât să dezlege blestemul, să se impună din nou birul văcăritului, a spus că lasă scaunul altuia și el se retrage la mănăstirea lui de metanie, pentru că nu poate să-și încarce conștiința să dezlege acest bir. Și cu adevărat în viața lui s-a împlinit cuvântul rostit de Domnul Iisus Hristos, că omul adevărat, arhiereul adevărat, preotul autentic, sufletul și-l pune pentru oile sale. Și în acest mod, și pe această cale, în puține cuvinte, iată cum s-a desfășurat viața Sfântului Iacob Putneanul, despre care și eu am știut puține, din păcate, înainte ca Mănăstirea Putna și Arhiepiscopia Sucevei să vină la Sinodul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, și apoi la Sfântul Sinod, cu propunere pentru canonizarea Sfântului Iacob Putneanul.

Iată, cu mila Domnului, ce chip, ce model, ce bogăție, ce tezaur a binevoit Dumnezeu să planteze în acest loc, în Moldova și în țară, ca să fie chemare pentru arhierei! Să îmbine, pe de o parte, smerenia, pe de altă parte curajul mărturisitor, avându-l model pe Sfântul Iacob Putneanul. Îndemn pentru preoți, să aibă grijă de turma încredințată lor și în mod special de taina învățăturii care să pătrundă în viața credincioșilor tineri sau mai puțin tineri sau mai bătrâni – pentru că, în cele din urmă, cunoașterea cuvântului lui Dumnezeu îl deosebește pe om de dobitoace și-l ridică spre slava chipului și asemănării lui Dumnezeu. Apoi, îndemn și poruncă pentru dregători, să aibă milă de popor, să aibă îngăduință în vreme de sărăcie, că dacă oamenii sunt săraci, gospodăriile sunt sărace, și țara este săracă. Sfântul Iacob Putneanul a înțeles acest lucru. Chemare, de asemenea, pentru viețuitorii sfintelor mănăstiri. Să înțeleagă că nimic nu este mai de preț decât căința, rugăciunea și bucuria întru Domnul, căi pe care Sfântul Iacob Putneanul le-a parcurs și a încercat prin recunoașterea slăbiciunii proprii, prin taina rugăciunii și prin bucuria întru Domnul să fie primul monah al mănăstirii și în vremea slujirii sale ca mitropolit, primul monah al Mitropoliei Moldovei din acea vreme.

De aceea, mulțumim lui Dumnezeu pentru această mare taină care s-a petrecut în viața arhiereului bisericii sale, Sfântul Iacob Putneanul! Ca paranteză, dar nu mai puțin important, mulțumim lui Dumnezeu că a dat un gând bun cu mulți ani în urmă Preafericitului Patriarh Teoctist, mult atașat de această mănăstire, să se aplece prin anii 70-80 asupra vieții Sfântului Iacob Putneanul și să redacteze o carte pe care a lăsat-o posterității. Încă din vremea aceea a simțit Patriarhul Teoctist că din cei mulți arhierei, 70 și ceva, cât l-au precedat pe Mitropolitul Teoctist Arăpașu ca Mitropolit al Moldovei, s-a atașat de Sfântul Iacob Putneanul și a cercetat manuscrisele legate de viața sa și a lăsat o frumoasă carte posterității – carte care acum a fost continuată și de alte lucrări care au fost tipărite prin grija Mănăstirii Putna, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Pimen. De aceea, să-i mulțumim lui Dumnezeu că a oferit această floare frumos împodobită în tărâmul binecuvântat al Moldovei! Nădăjduim că având un nou rugător în fața Sfintei Treimi pentru sufletele noastre, Dumnezeu, prin rugăciunile sfinților, va avea grijă de noi – ca păstrând proporția, bineînțeles, să încercăm și noi să mergem pe drumul, pe calea, în direcția arătată de Sfântul Iacob Putneanul. Nădăjduim și noi în mila lui Dumnezeu, că ne va ierta de prea multele noastre păcate și vom fi primiți și noi în Împărăția Cerurilor împreună cu bineplăcuții lui Dumnezeu, ca toți împreună cu Sfântul Iacob Putneanul, cu Sfinții Paisie, Sila și Natan, cu Sfântul Voievod Ștefan cel Mare și cu toți sfinții să aducem slavă și preamărire lui Dumnezeu cel în Treime lăudat, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Amin.

(Vezi aici predica video a Înatpreasfințitului Mitropolit Teofan la prima Sfântă Liturghie în cinstea Sfântului Ierarh Iacob Putneanul, Mitropolitul Moldovei)