Patima mâniei – căreia putem să-i adăugăm toate formele de agresivitate faţă de aproapele – dovedeşte şi ea o lipsă de iubire faţă de aproapele. La celălalt pol, o virtute opusă mâniei este blândeţea, expresie a iubirii. 

Stareţul Serghie recomanda să se facă tot posibilul pentru a nu cădea în mânie, căci aceasta are efecte duhovniceşti îngrozitoare: ea îndepărtează harul. Atunci când spovedea, prima preocupare era de a şti dacă penitentul era în pace cu toată lumea, dacă nu are duşmani, ură sau ranchiună faţă de cineva.

Căci persistarea în astfel de stări era o oprelişte de la împărtăşanie. Și aducea mereu în actualitate cuvintele lui Hristos:

Deci, dacă îţi vei aduce darul tău la altar şi acolo îţi vei aduce aminte că fratele tău are ceva împotriva ta,

Lasă darul tău acolo, înaintea altarului, şi mergi întâi şi împacă-te cu fratele tău şi apoi, venind, adu darul tău.

Împacă-te cu pârâşul tău degrabă, până eşti cu el pe cale, ca nu cumva pârâşul să te dea judecătorului, şi judecătorul slujitorului şi să fii aruncat în temniţă. (Matei 5, 23-25)

(Extrase din cartea lui Jean-Claude Larchet, „Avva Serghie”)