Mare este puterea virtuții sfinților!
Viața Sfinților este pildă pentru cei leneși, cuvintele lor sunt îndreptare pentru cei mici la suflet, rugăciunile lor schimbă hotărârile lui Dumnezeu, ba chiar și hainele și obiectele lor personale sunt izvor de sfințire pentru cei care le ating.
Viaţa Sfinţilor este pildă pentru cei leneși, cuvintele lor sunt îndreptare pentru cei mici la suflet, rugăciunile lor schimbă hotărârile lui Dumnezeu, ba chiar și hainele și obiectele lor personale sunt izvor de sfințire pentru cei care le ating.
Mantia prorocului Ilie a despărțit în două apele râului Iordan (IV Regi 2, 8); încălțămintea celor trei tineri – Anania, Azaria și Misail – a călcat peste puterea focului din cuptor (Daniel 3, 20-27); lemnul lui Elisei a făcut ca securea de fier să iasă din apele râului (IV Regi 6, 1-7); toiagul lui Moise a despărțit Marea Roșie în două și a scos apă din stânca lui Horeb (Ieșirea 14, 15-22; 17, 5-6); șorțurile lui Pavel alungau duhurile rele (Fapte 19, 12); umbra lui Petru, căzând peste bolnavi, îi vindeca (5, 15-16), moaștele sfinților mucenici fac minuni nemaivăzute.
(Sfântul Ioan Gură de Aur, Problemele vieții, Editura Egumenița, Galați, 2007, p. 299)