Taina sfintei Euharistii dată de Domnul este cea mai înaltă dintre toate tainele, este cea mai minunată dintre toate minunile pe care le-a împlinit puterea lui Dumnezeu. Este cea mai înaltă din câte a rânduit înţelepciunea lui Dumnezeu. Dar este şi cea mai de preţ dintre toate darurile din câte a dăruit oamenilor dragostea lui Dumnezeu, fiindcă aceasta le cuprinde în ea pe toate celelalte prin depăşirea numerică a limitelor firii: fiindcă toate minunile vin dintr-o anume depăşire a unor legi ale firii, dar taina dumnezeieştii împărtăşiri le depăşeşte pe toate: de aceea şi pe drept cuvânt poate fi numită şi socotită minunea minunilor şi taina tainelor.

Aristotel delimitând modurile de existenţă ale lucrurilor firii, le reduce pe acestea la zece, pe care le numeşte categorii[1]. Acestea sunt următoarele: substanţa, cantitatea, calitatea, relaţia, locul, momentul, poziţia, posesiunea, acţiunea, pasivitatea[2]. Taina Sfintei Împărtăşiri depăşeşte toate tipurile enumerate, de aceea pe bună dreptate poate fi numită minunea minunilor. Şi iată dovada: Este minune după substanţă, fiindcă sfintele daruri de vreme ce mai înainte de binecuvântare sunt substanţele pâine şi vin, după binecuvântare şi sfinţire devin „substanţa” trupului şi sângelui lui Hristos. Este minune şi potrivit cantităţii, fiindcă întreg trupul lui Hristos din întreg sfântul artos şi, de asemenea, este întreg în fiecare părticică. Este minune şi potrivit calităţii, fiindcă simţim calitatea pâinii şi vinului, dar mâncăm şi bem trupul şi sângele lui Hristos. Este minune şi potrivit relaţiei fiindcă în sfânta Euharistie este Însuşi Fiul pe Care L-a născut sub timp Fecioara Maria, afară numai că aici nu se naşte în primul rând dintr-o mamă sau dintr-un tată, ci naşterea lui este săvârşită în Sfintele Taine. Astfel încât în chipul împărtăşaniei adică în prefacerea pâinii şi vinului în trupul lui nu se face referinţă nici la tată, nici la mamă. Minune şi după loc, fiindcă Însuşi Iisus Hristos este şi în cer şi pe pământ şi este Însuşi şi în sfântul nostru altar, pe jertfelnic. Minune şi după timp, fiindcă trupul lui Hristos este nestricăcios şi veşnic. Ca sânge al lui Hristos este izvorul vieţii veşnice, dar dumnezeieştile caracteristici rămân în sfânta Împărtăşanie pe cât rămân şi chipurile pâinii şi vinului. Minune prin poziţie, fiindcă la dumnezeiasca liturghie Iisus este contemplat întins în staul, ca născut, pe cruce, ca pătimitor, ca înviat şi înălţat la ceruri, ca preaînălţat şi stând de-a dreapta Tatălui, ca Fiu şi Dumnezeu. Minune, potrivit posesiei fiindcă trupul şi sângele Domnului are catapeteasmă chipurile pâinii şi vinului. Minune potrivit acţiunii, fiindcă împărtăşirea cu sfintele, dumnezeieştile şi preacuratele Taine pe de o parte, atinge simţirea şi pe de alta, sfinţeşte Duhul. Minune, în sfârşit, şi după pătimire, fiindcă dumnezeiescul artos se taie în bucăţi, dar ca trup al lui Hristos nu se desparte. Se mănâncă, dar ca trup al lui Hristos nu se consumă. De unde sfânta Euharistie, fiindcă depăşeşte toate delimitările sau categoriile sub care se arată toate legile firii este cea mai mare dintre toate minunile. De asemeni este şi cea mai înaltă, fiindcă depăşeşte toată înţelegerea. Mărimea acestei minuni va putea fi înţeleasă dacă vom avea în vedere o altă minune. Naşterea din Fecioară a Mântuitorului este această minune, fiindcă nu înţelegem în ce mod s-a născut sub timp şi din Fecioară Dumnezeul cel veşnic, ştim totuşi că S-a născut, fiindcă Îl vedem pe El om desăvârşit. Dar pe de o parte, depăşeşte orice delimitări sau multe categorii, dar rămân unele potrivit cărora Îl înţelegem. Totuşi în taina dumnezeieştii împărtăşiri se ascunde nu numai dumnezeirea, ci şi omenitatea Lui. Astfel încât este taina tainelor, taină ascunsă după orice mod, care depăşeşte limitele cunoaşterii naturale. Prin această taină Dumnezeu a arătat la noi, ca Atotputernic, cea mai mare putere a dumnezeieştii atotputernicii, ca înţelept, cea mai mare înălţime a dumnezeieştii atotbunătăţi.

Aceasta este taina dumnezeieştii Euharistii. Iar noi, după ce am arătat mărimea şi vrednicia acesteia trecem acum la arătarea modului în care trebuie să venim la împărtăşirea cu această taină.

(Sfântul Ierarh Nectarie, Omilii duhovnicești, Opere complete vol. I, în curs de editare la Editura Doxologia)