Neamul nostru românesc este așezat la o răscruce de drumuri peste care au încercat să se scurgă de veacuri, spre Vestul Europei, mulțime de năvălitori, popoare dornice de a cuceri cât mai multe teritorii și de a subjuga pe semenii lor. Poporul român, așa cum cunoaștem din istorie, s-a aflat într-o continuă luptă cu acești năvălitori, iar greul războaielor l-au dus țăranii noștri, fiindcă, spre deosebire de alte popoare, la noi, totdeauna războaiele au fost purtate de toată țara. Toate aceste împrejurări au făcut din țăranul român un foarte bun soldat. 

Calitățile lui de seamă sunt: credința, vitejia, disciplina, curajul, simțământul de jertfă, iubirea față de țară, răbdarea, iscusința mânuirii armelor și multe altele. Datorită acestor calități a fost posibil ca acest soldat, care până ieri, mânuia coarnele plugului, să ajungă mai apoi să înfrunte oștiri care au îngrozit continente, armate superioare, atât din punct de vedere numeric, dar și al dotării cu armament. Din operele noastre literare reiese sublim sentimentul bravurii și al iscusinței în luptă a soldatului român. 

Iată cât de frumos pune în lumină aceste calități ale eroilor români Nichifor Crainic, în revista „Gândirea” publicată în luna iulie 1943: „Erou e acela care din plinătatea vieții își dăruie moartea pentru rodirea mai departe a existenței naționale [...]. Nu există martiri decât în comunitatea Bisericii și nu există eroi decât în comunitatea Patriei [...]. Eroismul e un clocot de energie aprins de voința de a nimici o altă forță, vrăjmașă Patriei. Esența lui e de-o îndoită natură: e tăria morală a încrederii în biruință și forță fizică a bărbăției, dinamică și agresivă, capabilă s-o smulgă cu orice preț.”

În toate războaiele purtate de poporul român pentru a ne apăra „sărăcia, nevoile și neamul”, așa cum ne-au lăsat străbunii cu limbă de moarte, și femeia româncă, pricepută și harnică, își are locul ei de cinste. Nu de puține ori femeia româncă a format o adevărată armată, constituită în primul rând de țărancele rămase singure la vatră, să mânuiască plugul cel aducător de hrană și să-și crească odraslele care mai târziu vor fi nădejdea cea de mâine a neamului.

Ea a luptat din răsputeri cu vitregia timpului, iar frontul lor de luptă a fost tot atât de aprig ca și pe cel pe care-l apărau bărbații cu prețul vieții și al sângelui lor. O altă armată a femeilor a fost cea a muncitoarelor noastre din uzine, care prin iscusință și pricepere au înlocuit brațele tari, așa încât producția țării noastre să nu fi suferit. Munca lor a cerut un efort fizic egal cu cel al bărbaților, care prin sudoarea și străduința lor, țara a avut marea bucurie că se poate sprijini cu încredere pe umerii lor. 

Cine nu a auzit vreodată de femeile de la Crucea Roșie, care au împărțit prin spitalele de război durerile și bucuriile împreună cu răniții? Cine nu a auzit de acele femei de caritate, care au oferit ca pe un dar prețios un ceai fierbinte, o bucată de pâine, un cuvânt bun și o îmbărbătare acelora care se simțeau prea singuri în așa mari nenorociri? Cine n-a auzit că unele avioane și mașini sanitare au fost conduse chiar de femei până în prima linie a frontului, unde alături de tovarășii lor de suferință au înfruntat urgia abătută asupra întregului neam? 

Dar de călugărițele  noastre din mănăstiri, care prin osteneala lor, au confencționat pentru soldați ciorapi din lână, căciuli și haine groase făcând ca gerul aprig și nemilos al iernii să fie mai ușor de îndurat? Cinste lor și cinste acestui neam care de veacuri a supraviețuit de-a lungul istoriei și nu a știut decât să fie drept și muncitor.

În acea vreme de război, când primejdia morții pândea deopotrivă, pe cei din interiorul țării, ca și pe cei de pe front, oare câte femei și copii nu au dat zilnic dovadă de un înalt patriotism, în îndeplinirea datoriei lor, în atitudinea curajoasă din timpul bombardamentelor aeriene. O minunată pildă de patriotism, răsărit din sufletul unei fetițe de la țară, căreia nu-i putem găsi asemănare, este cea a Mariei Popa, în vârstă de 11 ani, din comuna Războieni, județul Neamț.

Maria a fost rănită pe câmpul de luptă în timp ce, din propia inițiativă, căra apă pentru soldați. Internată în spital, copila a murit în urma rănii primite și a fost înmormântată în cimitirul eroilor din Vaslui. Pentru curajul și patriotismul de care a dat dovadă la o vârstă atât de fragedă, copila Maria Popa se citează „post mortem” ca „exemplu de Națiune”.

Într-adevăr, fapta acestei fiice de țăran, atât de măreață în simplitatea ei, merită să fie cunoscută, nu numai de noi, ci de întreaga lume, pentru a vedea cum vibrează sângele românesc sub cumpăna unor vremuri atât de tulburi, pentru a ne conștientiza că în lupta noastră de apărare s-au prins toți românii, de la mic și până la mare, în nezdruncinata hotărâre de-a învinge.

La vârsta când suratele ei rămâneau pe lângă vatră, copila Maria a simțit că locul ei nu este printre jucării, ci acolo, printre ostași, unde se dădea lupta cea mare pentru alungarea cotropitorilor din sfântul pământ al Moldovei. Fără niciun pic de sfială, ea s-a hotărât să urmeze îndemnul ce i-l dădea duhul plăeșilor lui Ștefan Vodă și a pornit să ajute și ea cum va putea. Pentru că era prea mică și nu cunoștea meșteșugul armelor, s-a hotărât să potolească setea ostașilor, atât de aprigă în arșița de vară. Atât s-a gândit în mintea ei de copil. 

Cunoștea ea un izvor, acolo în vale, în preajma liniilor înaintate, limpede ca și sufletul ei neprihănit. Astfel și-a umplut urciorul de lut cu apă rece de izvor și a purces la drum cu dorința să împlinească hotărârea ei de româncă vitează, nepăsându-i nici de gloanțele ce-i șuerau pe la ureche, nici de exploziile obuzelor ce o întâmpinau pe cale.

O apariție îngerească în tranșeele bântuite de urgia dușmanilor. Ne închipuim, dragi cititori, câtă însuflețire va fi adus ea printre rândurile bravilor noștri soldați, cu câtă sfințenie vor fi sorbit ei apa vie din mâna acestei îndrăznețe copile. În această făptură gingașă ei vedeau însăși icoana binecuvântată a Patriei, cu lanurile ei de aur, cu ogoarele lăsate acasă și plaiurile înflorite.

Și pentru că soarta a vrut ca strădania acestei copile să fie încununată prin jertfă, un glonț a trecut-o în legendă și astfel Maria Popa s-a alăturat și ea în rândul Eroilor Neamului. Mai presus de orice urgie, rămâne dragostea de pământul străbun, aceea care a îndemnat sufletul curat al eroinei Maria Popa să vie în mijlocul ostașilor români, să-i întărească în lupta lor pentru alungarea cotropitorilor, să fluture steagul dumnezeiesc al biruinței ce va să vină.

Bibliografie selectivă

1. Sentinela - Gazeta ostășească a națiunii, anul V, nr. 29, 16 iulie 1944, București.

2. Revista Gândirea, nr. 6, Anul XXII, iunie-iulie 1943, București.