Cu toate că sunt mult mai mici, aceste catacombe sunt foarte bogate în semnificaţii. Numele de ad catacumbas a fost dat iniţial galeriilor de aici, mai apoi acest nume devenind comun pentru toate cimitirele creştine subterane. În aceste catacombe sunt îngropaţi câţiva martiri din secolul al III-lea: Eutichius, Quirinius, Maximus şi Sebastian.

În secolul al III-lea, catacombele au devenit cele mai importante locuri de întâlnire pentru creştini, deoarece, timp de aproape 55 de ani, aici a fost mormântul provizoriu al Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel.

În anul 257, împăratul Valerian a pornit grele persecuţii împotriva creştinilor şi le-a interzis să se mai întâlnească în catacombe. Cum locurile de întâlnire de pe Via Ostiense (unde era îngropat Sfântul Apostol Pavel) şi de la Vatican (unde era mormântul Sfântului Petru), erau cunoscute romanilor, pentru a scăpa de prigoană, creştinii le-au schimbat cu un nou loc de întâlnire de pe Via Appia, unde au mutat şi moaştele Sfinţilor Apostoli, pentru a le scăpa de profanare, dar şi pentru a se putea aduna în jurul lor. Desele întâlniri de pomenire a Sfinţilor Apostoli erau urmate de o pomană (refrigerium), iar sala în care aceasta avea loc păstrează peste 600 de inscripţii scrijelite pe pereţi de creştinii participanți, veniţi din toate colţurile Imperiului Roman.

În timpul Sfântului Împărat Constantin, moaştele Sfinţilor Apostoli au fost mutate iarăşi în locurile unde fuseseră îngropate înainte şi pe acele locuri s-au ridicat bazilici măreţe: a Sfântului Petru la Vatican şi a Sfântului Pavel pe Via Ostiense, şi se găsesc acolo până astăzi. Pe Via Appia, pentru a se aduce aminte că acolo a fost mormântul provizoriu al Sfinţilor Apostoli, s-a ridicat Basilica Apostolorum care a luat numele de „Sfântul Sebastian”, în secolul al VI-lea. Acest sfânt a fost atât de venerat imediat după moartea sa, încât a fost considerat al treilea patron al Romei, alături de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. (…)

Astăzi, catacombele sunt unele dintre cele mai prețuite locuri de pelerinaj ale creştinătăţii, fiind în continuare învăluite în lumina mistică a „epocii de aur”. Inscripţia scrijelită de un pelerin pe peretele unei catacombe este la fel de adevărată şi pentru cei de azi: „în acest întuneric este lumină, în aceste morminte răsună cântări”.

(Arhidiaconul Sebastian Serdaru, Catacombele romane, pp. 50-51)