Mărturii românești pe Valea Iordanului – Pelerinajul părintelui Cleopa la Locurile Sfinte

Ultimele mărturii românești mai importante din Țara Sfântă, după cele amintite, se află pe Valea Iordanului, aproape de Marea Moartă și de locul unde S-a botezat Domnul.

De altfel, pustiul Iordanului care se întinde pe ambele laturi ale râului, aproape de vărsare în Marea Moartă, a format, încă din secolul XV, una din cele mai vechi și mai iubite locuri de nevoință a sihaștrilor români din Țara Sfântă. Ei doreau să se nevoiască în locuri cât mai singuratice și cât mai aproape de locul unde s-au nevoit mari sihaștri, în frunte cu Cuvioasa Maria Egipteanca. Pustiul Iordanului a fost patria sihaștrilor români la Sfintele Locuri.

Cel mai vechi sihastru român cunoscut pe Valea Iordanului a fost Cuviosul Iosif de la Bisericani. El s-a nevoit aici în prima jumătate a secolului al XV-lea, reușind să formeze în jurul său o obște de 17 ucenici. Pe la mijlocul secolului, Cuviosul Iosif a revenit în Moldova cu ucenicii săi, din cauza ocupației musulmane, și s-a stabilit în pădurile de pe muntele Bisericanilor.

Pe la sfârșitul secolului XIX se nevoiau pe Valea Iordanului în peșteri și colibe pustnicești peste 20 de sihaștri români. Între anii 1920-1940 numărul lor scade ușor, ca după anul 1960 să se reducă doar la numai cinci călugări.

Datorită călugărilor români nevoitori pe Valea Iordanului, Patriarhia Română cumpără în anii 1935-1936 un teren de câteva ha pe malul drept al râului și construiește un schit românesc cu hramul Sfântul Ioan Botezătorul, nu departe de locul unde, după tradiție, S-a botezat Domnul nostru Iisus Hristos. Schitul este format dintr-o frumoasă biserică în stil brâncovenesc și dintr-o clădire cu câteva chilii din cărămidă și piatră. De jur-împrejur schitul este înconjurat de o mică incintă cu câțiva pomi și o grădină de legume, care rodește dacă este irigată cu apă din Iordan.

Planul bisericii Schitului românesc de la Iordan a fost întocmit de arhitectul Patriarhiei Ortodoxe Române, D. Ionescu-Berechet. În anul 1936 biserica era deja gata. În același an a fost sfințită și deschisă pentru cult, fiind încredințată călugărilor români care se nevoiau pe Valea Iordanului. Pe lângă slujbele religioase care se oficiau în limba română, Schitul românesc de la Iordan era și un loc de pelerinaj și popas pentru pelerinii români care ajungeau până aici.

Cel mai evlavios egumen al Schitului românesc de la Iordan a fost Cuviosul Ieroschimonah Ioan Iacob, cu metania din Mănăstirea Neamț, stabilit la Mănăstirea Sfântul Sava – Betleem, în toamna anului 1936. El a fost hirotonit preot și numit egumen al acestui schit în vara anului 1947, pe care îl conduce cu multă înțelep-ciune duhovnicească timp de aproape 6 ani. Obștea schitului românesc de la Iordan număra în acești ani cinci călugări. Un alt egumen îmbunătățit al schitului nostru de la Iordan a fost și protosinghelul Damian Stog. El conduce, cum am mai amintit, schitul în anul 1970, an în care de altfel moare, și este înmormântat la Ierihon.

Între anii 1955-1970 schitul a fost locuit de câteva călugărițe românce în frunte cu schimonahiile Melania Mincu (†1969) și Acachia Maior. Începând din anul 1970, Schitul românesc de la Iordan, căzând în zona dintre Israel și Iordania, asemenea și celorlalte mănăstiri din apropiere, este închis și nelocuit. Singur Sfântul Ioan Botezătorul, patronul acestui lăcaș, ca și cele câteva morminte de călugărițe românce de lângă biserică, stau de strajă acestui așezământ monahal românesc.

La orele 14, pe o căldură de 35 de grade, părăsim Valea Iordanului și sosim din nou la Ierihon. Maica Galinia ne așteaptă la portiță cu mâncare românească. Ne răcorim în pârâul Sfântului Elisei, stăm la masă și povestim maicii tot ce am văzut și simțit în aceste două zile sfinte. Apoi bătrâna ne arată grădina încărcată cu portocali, cu lămâi, cu „pomidore”, un fel de portocale mari, cu viță-de-vie și curmale. Gustăm din toate și dăm slavă lui Dumnezeu. Un colț sfânt de pământ și rai românesc!

La orele 16 ne luăm rămas bun de la Ierihon, de la Iordan, de la frații români de aici, de la maica Galinia, și, cu lacrimi în ochi, ne sărutăm în Domnul și ne întoarcem cu autobuzul spre Ierusalim.

(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Pelerinaj la Mormântul Domnului, Editura Mănăstirii Sihăstria, 2010, pp. 311-313)

De la același autor

Ultimele din categorie