A auzit Cuvioasa Parascheva rugăciunea tuturor

15 Octombrie 2016 00:55 Reflecții
 

A auzit Cuvioasa Parascheva rugăciunea tuturor, dăruind, după taina rânduielilor divine, flori ale bucuriilor imediate sau mai înde­părtate, ca nişte cununi ale răbdării. Aici, s-au adăpat cu putere şi speranţă orfani, văduve, studenţi, soţii înlăcrimate, purtând jugul căsniciei împletit cu durere, suferinzi în haina disperării sau a resemnării, nedreptăţiţi osânditi de semenii lor, tineri căsătoriţi dorindu-şi copii, nevinovaţi copleşiţi de mrejele vrăjmaşului şi acoperiţi de stropii prea fierbinţi ai stresului zilnic.

Omul apăsat de povara grijilor materiale păşeşte cu greu pe cărarea îngustă şi anevoioasă care duce la mântuire. Ezită, se poticneşte şi, dacă nu imploră sprijinul sfinţilor, este tentat să pornească pe căile bătătorite ale patimilor înșelătoare.

În infinita Sa înţelepciune, Dumnezeu a rânduit ca moaştele sfinților să fie răspândite, ca nepreţuite daruri, în toată lumea creştină.

Prin prezenţa la Iaşi, în Catedrala Moldovei, a moaştelor Sfintei Parascheva, noi, românii (şi nu numai), am dobândit o vistierie du­hovnicească fără de preţ, un etern izvor de ajutor, atât în alungarea pământeştilor ispite, în depăşirea dificultăţilor materiale, a suferin­ţelor trupeşti, cât şi în răstignirea numeroaselor patimi.

În Sfânta Catedrală s-au rostit, de-a lungul vremii, rugăciuni cât nisipul mărilor: în gând, în şoaptă, în duioase gesturi de smerenie, în stropi fierbinţi de lacrimi, în glas de acatist, în arşiţa privirilor pier­dute, în suspine disperate, individuale sau colective.

A auzit Cuvioasa Parascheva rugăciunea tuturor, dăruind, după taina rânduielilor divine, flori ale bucuriilor imediate sau mai înde­părtate, ca nişte cununi ale răbdării. Aici, s-au adăpat cu putere şi speranţă orfani, văduve, studenţi, soţii înlăcrimate, purtând jugul căsniciei împletit cu durere, suferinzi în haina disperării sau a resemnării, nedreptăţiţi osânditi de semenii lor, tineri căsătoriţi dorindu-şi copii, nevinovaţi copleşiţi de mrejele vrăjmaşului şi acoperiţi de stropii prea fierbinţi ai stresului zilnic.

Toţi cei care au alergat la „buna sfătuitoare“, „mâna vindecării“, „liman lin şi neinviforat“, „turnul biruinţei“, în fiecare an, pe 14 octom­brie, ascultă chemarea inimii, revărsându-se în râul de pelerini. În pofida multor obstacole, pelerinii îşi exprimă lângă sfintele moaşte recunostinta, se întăresc cu „hrana duhovnicească“, se simt mai bogaţi lângă acest „mărgăritar nepreţuit“, apoi se întorc acasă, „propovă­duind cu mărire şi cântări toate minunile“ dobândite ca nişte flori tainice ivite dintr-un „crin răsădit în grădina cea de sus“.

La moaştele Sfintei Parascheva, „trandafir neatins de viermele trufiei“, rugătorii vor fi mereu ca un râu ce îşi întoarce valurile de mulţumire către „izvorul vieţii şi al milostivirii“. Ei, închinătorii, în­demnaţi de scânteia conştiinţei, nu vor da uitării promisiunile făcute: să-şi spele haina patimilor, să fie mai generoşi, să îngenuncheze citind, cât mai des, acatistul Sfintei, cea „vrednică mijlocitoare către Domnul“. (Prof. Maria Olaru)

(Binefacerile Sfintei Cuvioase Parascheva. Mărturii ale închinătorilor, volumul I, Editura Doxologia, 2011, pp. 17-18)

Ultimele din categorie