Mărturisind gândurile rele, le ţintuim la stâlp şi le luăm puterea, căci le facem de ruşine cum ne facem pe noi înşine dacă le-am da sălaş în noi mai departe. De aceea, prin mărturisire ne detaşăm de ele. Lumina în care sunt puse prin mărturisire le arată în urâciunea lor şi le ia puterea ispititoare. A le ţine în noi, înseamnă a ne ascunde într-un întuneric; a le mărturisi, înseamnă a voi să fim deschişi şi a nu mai ocroti în noi gânduri pe care, din ruşine, le ţinem ascunse.

Mărturisirea e a credinciosului, iar harul al lui Dumnezeu. Amândouă formează credinţa. Din amândouă izvorăsc faptele. De aceea în fapte se arată lumina credinţei sau a harului şi a mărturisirii, a puterii lui Dumnezeu și a omului restabilit prin har în propria lui putere.

Descoperirea greșalelor în fața altuia și prin aceasta în fața lui Dumnezeu, înseamnă o adevărată biruire a lor sau un efort al omului de a se dezlipi de ele, efort ajutat de puterea celuilalt, dar mai ales de a lui Dumnezeu.

(Alexandru Prelipcean, Spiritualitate creștină și rigoare științifică: notele de subsol ale filocaliei românești, II, Editura Doxologia, 2013, p. 16)