Când te mărturiseşti nu trebuie să învinovăţeşti pe unul sau pe altul, spunînd că ei au fost pricina de ai păcătuit, după cum Adam a dat vina pe Eva, şi Eva pe şarpe. Nu! Tu să nu faci aşa! Ci să te învinovăţeşti numai şi numai pe tine şi voinţa ta cea ticăloasă. Dacă vrei să învinovăţeşti pe cineva - îţi spune dumnezeiescul Gură de Aur (Omilia 51 la Matei) - învinovăţeşte-te pe tine! Şi alcătuitorul Pildelor spune: Drept este cel ce se învinovăţeşte pe sine (Pilde 18:17). Pe sine zice, şi nu pe alţii. Pentru ca nu cumva, căutînd să-şi împuţineze cu mărturisirea păcatelor sale, să şi le sporească, adăugînd şi învinovăţirea. Iar ce să spui duhovnicului, te sfătuieşte Ioan Scărarul:(Cuvîntul IV): Spune şi nu te ruşina: A mea este izbitura, părinte, a mea este rana, ea este pricinuită de însăşi lipsa mea de grijă, şi nu de altul. Nimeni nu este vinovat de aceasta: nici om, nici duh, nici trup, nici altceva, ci numai lipsa mea de grijă!

(Sfântul Nicodim Aghioritul, Dulce sfătuire, Editura Credinţa Strămoşească, Iași 2000)