Mască revitalizantă pentru păr deteriorat
De multe ori, pentru a reda strălucirea și vitalitatea podoabei capilare nu trebuie decât să mergeți până la bucătărie sau la frigider, să alegeți câteva ingrediente și să încropiți un tratament natural.
Pentru masca propusă astăzi aveți nevoie de următoarele ingrediente:
- 50 ml de lapte călduț
- 125g iaurt
- 3 linguri de miere de albine
- 2 linguri de drojdie de bere uscată
- un gălbenuș de ou (organic).
Drojdia de bere se dizolvă în lapte și se lasă pentru 30 de minute, la temperatura camerei, de preferat într-un loc unde bate soarele. După ce au trecut cele 30 de minute, se adaugă și restul ingredientelor, omogenizând.
Compoziția se aplică pe părul uscat, masând scalpul pentru câteva minute, după care se acoperă părul cu o folie de plastic și se lasă să acționeze pentru 60 de minute, după care se șamponează în mod obișnuit.
Pentru a potența acțiunea ingredientelor, după ce ați aplicat folia de plastic pe păr, înfășurați deasupra un prosop fierbinte.
În funcție de lungimea părului puteți dubla, tripla ș.a.m.d. cantitatea ingredientelor.
Masca se aplică o dată pe săptămână.
*Materialele de pe acest site au caracter informativ. Înainte de a începe orice fel de tratament naturist trebuie să faceți un test de alergie la tipurile respective de produse. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră, înainte de a începe o cură sau un tratament naturist.
- Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro