Cum vă recăpătați sănătatea părului cu ulei din sâmburi de struguri
Produs secundar al prelucrării strugurilor, uleiul din semințe de struguri are proprietăți antioxidante, antiîmbătrânire, regenerante, hidratante și antimicrobiene.
Deși este considerat a fi unul dintre cele mai sănătoase uleiuri pentru consum intern, ultimile studii au demonstrat contrariul. Uleiul din sâmburi de struguri are în compoziția sa, pe lângă vitamine și minerale, și un conținut ridicat de acizi grași omega-6 (70-77%), adică acizi grași polinesaturați, dăunători organismului, și doar 10% acizi grași saturați (omega-3) și 16% mononesaturați (omega-9).
Dar acest ulei nu este în totalitate dăunător, acesta fiind o foarte bună sursă de hidratare și regenerare pentru piele și păr.
Păr uscat - părul se umezește cu apă caldă și se tamponează cu un prosop pentru a elimina excesul de apă. Se aplică apoi uleiul, încălzit în prealabil, de la rădăcină până la vârfuri. Se masează scalpul și vârfurile timp de 3-5 minute, după care se acoperă părul cu o folie de plastic și un prosop gros (de preferat cald). Se lasă să acționeze cel puțin 30 de minute și se șamponează apoi în mod obișnuit.
Păr degradat, ars, despicat - un gălbenuș de ou organic se amestecă cu suficient ulei (cât să ajungă pentru a acoperi tot părul) și se aplică pe părul uscat sau ușor umezit. Dacă aveți 10 minute la dispoziție pentru preparare, puteți face o maioneză din cele două ingrediente.
Păr tern, lipsit de strălucire, gras - amestecați câteva linguri de ulei cu zeama unei lămâi și aplicați pe părul umed cu ajutorul unei dischete demachiante îmbibate în această soluție. Lăsați să acționeze pentru cel puțin 30 de minute. Șamponați în mod obișnuit.
Păr deshidratat, deteriorat de soare, apa mării sau piscinelor - aplicați pe părul proaspăt spălat o soluție preparată din câteva linguri de ulei și puțină apă caldă. Masați scalpul și vârfurile, lăsați să acționeze 30 de minute și șamponați în mod obișnuit.
Păr gras, mătreață, acnee (a scalpului) - încălziți câteva linguri de ulei pe o baie de abur sau în apă fierbinte și adăugați 3 picături de ulei esențial de rozmarin. Aplicați pe părul umed, pe toată lungimea acestuia, înfășurați părul cu o folie de plastic și un prosop gros, lăsați să acționeze cel puțin 30 de minute și șamponați apoi în mod obișnuit.
Tonic capilar (mătreață, împotriva căderii părului, hidratare, hrănire) - amestecați 50 g de ulei din sâmburi de struguri cu 70 g alcool etilic, 30 g apă distilată, 30 g flori de arnică și 20 g de ulei esențial de mentă. Ingredientele se lasă la macerat într-un recipient din sticlă pentru 7 zile, după care se strecoară și se aplică pe păr, masând bine scalpul. După ce ați lăsat preaparatul să acționeze timp de 30 de minute, șamponați în mod obișnuit. Pentru a evidenția culoarea naturală a părului, puteți adăuga la prepararea tonicului și câte 20 g de flori de mușețel (pentru păr blond), 20 g frunze de nuc (pentru păr șaten, castaniu, brunet) sau 20 g de șofran (pentru părul rășcat).
*Este recomandat a se folosi doar uleiul presat la rece.
*Materialele de pe acest site au caracter informativ. Înainte a de începe orice fel de tratament naturist trebuie să faceți un test de alergie la tipurile respective de produse. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră, înainte de a începe o cură sau un tratament naturist.
- Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro