De multe ori, în viață nu-ți este dat să cunoști în mod personal anumiți oameni, să-i vezi sau să le asculți vocea, și totuși, când descoperi urmele lor amprentate în locurile pe unde au trecut, se naște o cunoaștere indirectă care îți deschide un nou orizont de bucurie. Mai mult decât atât, când vezi pe cei dragi ai celui plecat în veșnicie, prin ochii lor îl simți mai aproape și mai prezent pe cel ce se află în prezența iubitoare a lui Dumnezeu.   

Am făcut cunoștință cu părintele Constantin într-o zi în care aveam de căutat niște informații în documentele din arhiva parohiei noastre. Acolo, pe foile îngălbenite de timp, în registrele de botez, de cununie sau de înmormântare, am găsit numele unui vrednic înaintaș, scris cu o caligrafie excepțională, preot Constantin Florea. Mi-a atras atenția nu doar frumusețea scrisului, ci și minuțiozitatea și ordinea fiecărui rând în parte. Noi, cei de astăzi, în alergarea de fiecare zi, nu prea mai punem preț pe asemenea lucruri și uităm că atenția dată lucrurilor mici ne face să sporim în cunoașterea celor mari.  De fapt, această disciplină și bună rânduială a părintelui reflectă seriozitatea și asumarea preoției în integralitatea ei. Dacă față de un lucru efemer părintele se implica cu atâta dăruire, cred că la fel de mult lucra la modelarea fiecărui suflet în parte, pentru a-i reda strălucirea și frumusețea chipului lui Dumnezeu.

Știind că, prin Taina Cununiei cei doi devin una, l-am regăsit pe părintele în ziua înmormântării și în chipul luminos și frumos al distinsei doamne preotese Alexandrina, iar apoi, prin extensie, și în cele două fiice, Alina-Grațiela și Mălina-Lăcrămioara. Am reușit să schimb câteva cuvinte cu una din fiicele părintelui și m-am bucurat de modul cald și sincer prin care mi-a mulțumit de prezență.

Nu în ultimul rând, am regăsit lucrarea părintelui Constantin în enoriașii parohiei Dochia pe care i-a păstorit cu vrednicie timp de 27 de ani. În discuțiille cu ei, își amintesc cu drag de părintele lor, părintele Costică Florea, așa cum îl pomenesc și acum mulți dintre ei, iar lucrul acesta s-a văzut și în prezența lor în  ziua înmormântării. Chiar dacă au trecut mai bine de 25 de ani de când părintele a ieșit la pensie și a plecat din parohie, credincioșii nu l-au uitat. La final de iarnă, prin frig și printre fulgii de zăpadă, la o distanță de 20 de kilometri, unii cu mașinile, alții cu autobuzul, tineri sau înaintați în vârstă, au venit într-un suflet la biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din orașul Piatra Neamț să-și ia rămas bun de la părintele lor drag. Pe unii dintre ei i-a botezat, pe alții i-a cununat, iar altora le-a fost alături întru rugăciune la plecarea celor dragi pe drumul veșniciei.

Așa l-am cunoscut pe Părintele Constantin Florea, în lucruri, în întâmplările povestite de cei ce l-au cunoscut, în chipurile luminoase al celor din familia sfinției sale în zi de înmormântare. În pragul Postului Mare, când ni se deschide tuturor „stadionul virtuţilor”, părintelui i s-a deschis Cerul.

Slujba înmormântării a fost oficiată de un sobor de opt preoți, fiind prezent și preacucernicul părinte Protopop Valentin Tofan, care a transmis cuvânt de mângâiere și de binecuvântare familiei îndoliate din partea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan. Ca prieten și apropiat al familiei, a mai rostit un cuvânt de prețuire părintele Dumitru Pantalon.

Ne vom întâlni cu părintele Constantin la fiecare Sfântă Liturghie în liniștea rugăciunii de la Proscomidie, nădăjduind că ne vom revedea „față către faţă” în ziua cea neînserată a Împărăției lui Dumnezeu. Dumnezeu să-l ierte și cu drepții să-l odihnească! (Preot Andrei Todirașcu, Parohia Dochia)