Metanoia sau pocăinţa este angajarea şi lupta noastră împotriva păcatului şi patimilor care, după expresia Sfântului Maxim Mărturisitorul, produc „sfâşierea firii” şi o ruinează. Părinţii filocalici subliniază valoarea pocăinţei în lucrarea de restaurare a adevăratei vieţi, cea harică. Păcatul e considerat de aceşti părinţi „întrebuinţarea greşită a ideilor, căreia îi urmează reaua întrebuinţare a lucrurilor”. El nu se află în fire, în chip natural, căci Dumnezeu nu e făcătorul patimilor, ci e un adaos la aceasta, sufletul fiind prin fire nepătimaş. Originea păcatului, pentru Sfântul Maxim e „reaua întrebuinţare a puterilor sufletului: a celei poftitoare, irascibile şi raţionale”, ele provocându-se prin „afecţiunea neraţională a sufletului faţă de plăcerea simţurilor”.

(Preot Ioan C. Teşu, Teologia necazurilor, Editura Christiana, p. 106)