Între satele Troianata şi Demontandata, lângă Argostoli (în Insula Kefallonia - Grecia), există o biserică care se numeşte „Maica Domnului cu crinii”. Înce­pând cu sărbătoarea Buneivestiri, aşază în faţa icoanei Maicii Domnului o vază cu crini, care este firesc ca după câteva ore să se veştejească. Însă nu se ating de ei. După ce au trecut vreo patru luni şi vine ziua de 15 August, într-un mod miraculos, înverzesc tulpinile şi înfloresc crinii, cu toate că partea de jos a rămurelei rămâne uscată.

Şi în alt sat din Kefallonia, la Pastra, care se află în partea de sud-est a insulei, se petrece aceeaşi minune. În curtea Bisericii Adormirii Maicii Dom­nului, cultivă crini. În mai, când înfloresc, îi taie, formează mănunchiuri şi le aşază în faţa icoanei Sfintei Fecioare. Se usucă, dar de la 1 August, când încep slujbele de Paraclisul Maicii Domnului, până la 15 August, prind viaţă şi îmbobocesc. După Sfânta Liturghie a sărbătorii Adormirii, preotul îi împarte ca o binecuvântare creştinilor.

Mai demult, icoana se afla în sătucul vecin, Ana Valtes, unde avea loc aceeaşi minune.

Tradiţia locală din Valtes spune că icoana Adormirii a fost găsită în urmă cu trei sute de ani pe culmea Gravala, plină cu tufe, la capătul unui izvor, printre crini albi. A descoperit-o o păstoriţă condusă aici de o capră, care se ducea să bea apă din acest izvor şi tot trupul ei era ud.

Uneori, când creştinii cu credinţă fierbinte spun Paraclisul în faţa icoanei Maicii Domnului, tulpinile crinilor, cât ţine rugăciunea, înverzesc.

Aceeaşi minune se observă şi în Arhipelagul celor 12 insule, în Lipsos, insulă care se întinde la răsărit de Patmos şi la nord de Leros.

Acolo, la o biserică a Maicii Domnului, există o icoană originală: Născătoarea de Dumne­zeu Îl ţine pe Hristos nu ca Prunc, ci ca răstignit pe Cruce. Poporul numeşte această icoană „Maica Domnului a lui Haron” (în mitologia greacă Charon era bâtrânul luntraş ce-i trecea pe cei morţi peste râul Acheron spre Hades. În text, sinonim cu „moartea”).

În aprilie 1943 o fată evlavioasă a tăiat crini albi şi i-a aşezat la această icoană. Crinii, după câteva zile, s-au uscat. Au trecut săptămâni, luni, iar crinii uscaţi, în chip miraculos, au început să scoată boboci. Mai ales în iulie. Iar la 23 august - atunci serbează hramul biserica - şi-au deschis florile cu totul. Şi aceştia din august erau întru totul asemănători cu cei din aprilie.

De atunci, din 1943, minunea se repetă în fiecare an. Un locuitor din Lipsi ne-a scris: „Prin aprilie, punem crinii la icoană. Crinii, însă, cum e şi firesc, se usucă cu totul şi în chip minunat prin iulie încep să îmbobocească, iar bobocii, la sărbă­toarea de după nouă zile de la Adormirea Maicii Domnului, se deschid în nişte crini de toată fru­museţea. Un mesaj de bucurie este pentru noi, cei din Lipsi, această zi”.

Dar şi în Ciclade se întâmplă ceva asemănă­tor, în insula Andros, în satul Apikia - acolo unde se află renumitul izvor „Sariza”.

Fetele şi femeile din Apikia cultivă crinii Sfintei Fecioare, aşa numiţii „crini sălbatici ai Maicii Domnului", cum li se spune. Îi aşază la loc potrivit. Îi udă cu apă curată şi cu aghiazmă. Dacă nu au grijă de toate acestea, minunea despre care o să vorbim mai jos, nu se arată.

Înfloresc în mai - sunt crini de mai. Scot nişte crinişori albi care răspândesc o mireasmă tare şi simbolizează neprihănirea înmiresmată a Sfintei Fecioare.

A doua parohie a satului este numită a Sfintei Fecioare «Strămutata» (denumirea se datorează unei deplasări şi păstrări miraculoase a bisericii). Când înfloresc crinii, le taie tulpinile şi îi aşază la marea şi străvechea icoană făcătoare de minuni a Sfintei Fecioare, care se află în această biserică. Puţin după aceea, cum este firesc, aceştia mor, se ofilesc, le cad frunzele şi rămâne o tijă subţire, plă­pândă, uscată, care, dacă o va atinge mâna cuiva, repede se va risipi.

Îndată însă ce se apropie vremea lui 15 Au­gust, părţile moarte ale florilor încep încet-încet să prindă viaţă. Şi la 15 August, când biserica are hramul, se află la apogeul înfloririi lor. Şi-au re­venit, au îmbobocit, au scos nişte boboci ca nişte mărgăritare înrourate şi de multe ori scot şi frunze verzi.

Şi altceva care este miraculos: modul în care stau crinii reînviaţi în geamul icoanei este ciudat. De parcă ar fi suspendaţi în aer. Ignoră legile sta­ticii. Cel mai minunat însă este că se vor menţine în această stare de înflorire până în primăvara anului următor, când se obişnuieşte să-i înnoiască, înlocuindu-i cu crini din noua recoltă. Când îi scot de la icoană, sunt în culmea înfloririi lor şi proas­peţi - prototipuri vii a învierii viitoare.

Manifestări asemănătoare prezintă aceşti crini sfinţi, dacă-i aşază şi la icoanele altor biserici: la Naşterea Maicii Domnului, mai la deal de Sariza, şi la Mănăstirea Sfântul Nicolae, care se află în dealul satului.

Uneori, aceşti crini binecuvântaţi trimit şi mesaje creştinilor. De exemplu, în august 1940, nu au înflorit. Iar creştinii au înţeles că ceva rău o să vină peste ei. După două luni, Italia a declarat război patriei noastre.

Asemănător este şi faptul care a avut loc în satul Poliplatano de lângă Naousa. Au încadrat o icoană cu flori de diferite feluri la o bisericuţă care-şi serba hramul. Florile, fireşte, s-au uscat; au rămas însă la locul lor şi încununau încă icoana. Însă, după câtva timp, doi-trei trandafiri au învins ofilirea şi au revenit la viaţă. Îndată ce s-a aflat de această minune, cu toţii au alergat plini de curio­zitate la bisericuţă.

Ceva asemănător mi-a fost povestit de un cu­noscut al meu că s-a întâmplat într-un sat de lângă Karditas, la o cunună de flori pe care au aşezat-o pe capul Sfântului Nicolae, pe icoană.

În provincia Ierapetra, în Creta, în satul Sta­vros (Crucea) sau Kapistri, aşază la icoana Sfân­tului Ioan Teologul flori uscate de la slujba Proho­dului Domnului din Vinerea Mare. Aceasta se pe­trece la bisericuţa Sfântului chiar în ziua sărbătorii sale (8 mai). La Sfânta Liturghie, la ora citirii Evangheliei, multe din aceste flori învie - prind viaţă, aşa cum mi-a redat în cuvinte un cretan: „Multe din ele revin la viaţă". Mulţi creştini din Ierapetra pornesc în fiecare an spre Stavros la sărbătoarea Sfântului, ca să vadă cu ochii lor acest fenomen uluitor.

(Arhimandritul Daniil Gouvalis, Minunea credinţei, Editura Bunavestire, p. 70-76)