Grigorie Roșca, despre care Mitropolitul Dosoftei ne spune că se înrudea cu domnul Petru Rareș, s-a născut în jurul anului 1480. A intrat de tânăr în monahism la Mănăstirea Voroneț, fiind călugărit de Daniil Sihastrul. La Voroneț a viețuit o perioadă îndelungată, până când în 1523 i-a fost încredințată egumenia Mănăstirii Probota. În cei 23 de ani de egumenie la Probota, s-a ostenit pentru înfrumusețarea și înzestrarea așezământului monahal. La îndemnul său, domnul Petru Rareș a ridicat la Probota o nouă biserică, unde își va pregăti loc de veci pentru el și familia sa. Egumenul Grigorie a înzestrat mănăstirea cu mai multe proprietăți, mijlocind în acest sens și pe lângă domnul Moldovei. La 19 septembrie 1562, din liniștea Voronețului, într-o scrisoare adresată egumenului și obștii monahale de la Probota, fostul mitropolit al Moldovei descrie ostenelile pe care le-a depus între anii 1523-1546, ca egumen al mănăstirii, pentru ca aceasta să ajungă una din mănăstirile de frunte ale țării, necropolă domnească. În anul 1527, domnul Petru Rareș a terminat de ridicat noua biserică. Tot sub îndrumarea egumenului Grigorie a fost realizată și pictura, mărturie în acest sens fiind două inscripții. Pictura exterioară a Mănăstirii Probota, finalizată în anul 1532, este a doua realizare de acest fel din Moldova, după pictura exterioară a bisericii „Sfântul Gheorghe” din Hârlău.

În anul 1546, Grigorie Roșca a fost ales mitropolit al Moldovei, păstorind în cursul domniei lui Iliaș II Rareș (1546-1551). Cercetările făcute până în prezent asupra activității sale ca mitropolit (de către Mircea Păcurariu și Constantin Cojocaru) au evidențiat purtarea de grijă a mitropolitului față de Mănăstirea Voroneț și contribuția pe care a avut-o, împreună cu predecesorul său în scaun, Mitropolitul Teofan, la împodobirea cu pictură exterioară a bisericilor din Moldova.

Mitropolitul Grigorie Roșca și Mănăstirea Voroneț

Mănăstirea Voroneț a fost, pentru Mitropolitul Grigorie, locul „unde din frageda copilărie m-am închinat lui Dumnezeu, cu rugăciunea sfântului părinte al nostru Daniil cel Nou, şi unde am primit cinul îngeresc, şi unde mult m-am trudit cu sufletul şi am întărit şi am împuternicit sfânta mănăstire, în tot cursul vieţii mele, cu dreapta şi de Dumnezeu dăruita agonisită şi avere a mea, ca să-mi fie blagoslovită şi veşnică pomană, mie şi părinţilor mei”, după cum mărturisea într-o inscripție de pe Tetraevanghelul pe care îl dăruia așezământului în anul 1550. Amintirea anilor viețuiți aici, sub îndrumarea duhovnicească a Sf. Daniil Sihastrul, îl vor însoți toată viața, astfel că după perioada cât a fost egumen la Probota și apoi mitropolit al Moldovei, va căuta liniștea tot la mănăstirea de metanie. Imediat după ce a ajuns mitropolit al Moldovei, Grigorie Roșca va fi preocupat de înzestrarea Voronețului cu un pridvor și cu pictura exterioară (1547) care a făcut cunoscută mănăstirea în întreaga lume. Chipul său, alături de cel al Sf. Daniil Sihastrul, străjuiește și astăzi intrarea în biserica mănăstirii. Din darurile pe care le-a făcut ierarhul așezământului monahal se mai păstrează astăzi jilțurile și stranele, procovețe, o cruce de mână cu trei brațe, un Tetraevanghel. Pornind de la constatarea că din timpul păstoririi sale ca mitropolit se păstrează manuscrisul slavon cu texte din Sf. Efrem Sirul, închitat Voronețului în 1550 de monahul Ioan, și că la Voroneț s-au păstrat Codicele și Psaltirea Voronețiană, părintele profesor Mircea Păcurariu socoate că nu este exclus ca în timpul mitropolitului Grigorie să fi luat naștere o „școală” de cărturărie slavonă și românească la Mănăstirea Voroneț.

Ultimul document care îl menționează pe mitropolitul Grigorie în scaun este din 21 martie 1551, fiind din aceeași zonă a preocupării sale pentru Voroneț: întărirea de către domnul Iliaș a unor danii făcute de mitropolit mănăstirii. Mitropolitul Grigorie Roșca s-a retras din scaun în cursul anului 1551, înainte de 11 iunie 1551, când noul domn Ștefan Rareș a fost uns domn de episcopul Macarie al Romanului. Nu sunt cunoscute motivele care l-au determinat să ia această decizie. S-a presupus că ea a fost motivată de vârsta înaintată sau determinată neînțelegeri cu domnul, care a început o acțiune de prigonire a Bisericii și slujitorilor ei.

Ultimii ani din viață i-a petrecut la Mănăstirea Voroneț îngrijindu-se de bună-cuviința casei lui Dumnezeu de acolo (în 1557 fereca un Tetraevanghel, iar în 1558 se presupune că a mijlocit la domn pentru întărirea unei danii Mănăstirii Voroneț) și de mântuirea sufletului său. 

Inscripția de pe piatra de mormânt a mitropolitului Grigorie, aflată în pridvorul mănăstirii Voroneț, glăsuiește peste veacuri despre preocuparea fostului ucenic al Sf. Daniil Sihastrul pentru mântuirea sufletului său: „În zilele binecredinciosului domn Io Iliaș-Voievod, iată eu, mitropolitul chir Grigorie, m-a cuprins pe mine cel ce număr între cei vii 73 de ani, frică de moarte și am gândit că paharul acesta nu va trece de la mine, m-am hotărât pentru casa aceasta a tuturor fraților acestui locaș și mi-am făcut un mormânt, în care să fiu înmormântat când voi muri. În anul 7078 (1570) luna februarie 5”.