Mitropolitul Vladimir Repta, păstorul bucovinenilor către Marea Unire

 

La data de 15/ 28 noiembrie 1918, Mitropolitul Vladimir a prezidat, în Palatul mitropolitan, Congresul General al Bucovinei, care a hotărât: „Unirea necondiționată și pe vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare până la Ceremuș, Colacin și Nistru, cu Regatul României”.

Aflându-ne în Anul Centenar, cade-se să ne amintim de cât mai mulți înaintași care, prin cuvânt ori lucrare, au contribuit la înfăptuirea României Mari. Preoți, profesori de Teologie, călugări sau ierarhi – prin activitatea lor duhovnicească, pastoral-misionară și patriotică, au confirmat o realitate istorică de netăgăduit: Biserica noastră dreptmăritoare a stat întotdeauna alături de neamul românesc în efortul de păstrare a neatârnării și demnităţii de-a lungul zbuciumatei sale existențe bimilenare.

Între ierarhii de seamă de la început de secol XX, angajați în această luptă se distinge marele mitropolit al Bucovinei, Vladimir Repta, păstor al fraților români din Moldova de Sus la momentul împlinirii năzuinței lor fundamentale: Unirea cu Țara Mamă.

Născut pe la mijlocul secolului al XIX-lea, în 1841, în pline frământări politice ale întregii Europe, Vasile, fiul lui Mihail și al Paraschivei Repta, din satul Bănila, de pe Ceremuș (actualmente în Bucovina înstrăinată), a fost înzestrat de Dumnezeu cu alese calități sufletești și intelectuale. S-a evidențiat încă din primii ani de învăţământ, în satul natal; după aceea, rezultatele excepţionale cu care a absolvit prestigioasa Școală Teologică din Cernăuți l-au recomandat ca bursier la studii de specializare în universitățile din Viena, Bonn, München și Zürich. După întoarcerea în Cernăuți, credința sa lucrătoare, pregătirea asiduă pe tărâmul teologiei, truda necondiționată pentru propășirea neamului său i-au facilitat ocuparea unor demnități înalte: din 1873, profesor de Noul Testament la Institutul Teologic din capitala provinciei; ulterior, ales de patru ori decan, ba chiar rector al Universității cernăuțene (1883-1884). Între anii 1875-1895, activând și ca revizor școlar, s-a preocupat mereu de păstrarea elementului românesc în școlile bucovinene. Concomitent, și-a început activitatea scriitoricească, publicând volumul Psihologia și însemnătatea ei pentru deșteptarea, cultivarea și înaintarea vieții religioase, una dintre primele lucrări din domeniul științelor educației din literatura românească de specialitate.

Fire meditativă, cu vădite înclinații spre lumea monahală încă din adolescenţă, profesorul și rectorul Universității din Cernăuți, Vasile Repta, a luat o decizie surprinzătoare în ochii multora: la 44 de ani, a hotărât să se călugărească. Slujba de tundere în monahism a avut loc la Mănăstirea Sucevița, în Postul Mare al anului 1885. A primit numele de Vladimir, parcurgând apoi toate treptele slujirii sacerdotale, până pe 17 ianuarie 1898, când a fost hirotonit episcop de Rădăuți. Ca monah cu diferite responsabilități în administrația eclesiastică, dar și ca profesor ori inspector școlar, a trudit din greu, urmărind îmbunătăţirea organizării și desfășurării activității bisericești pe tărâm pastoral-misionar, administrativ sau educațional, păstrând permanent în minte, în inimă și-n fapte dragostea față de neamul său tot mai împilat și obidit.

După moartea mitropolitului Arcadie Ciupercovici, în anul 1902, pe 17 octombrie, episcopul Vladimir a fost numit, prin decret imperial, Arhiepiscop al Cernăuţilor şi Mitropolit al Bucovinei şi Dalmaţiei. În impresionanta catedrală din Cernăuți, la ceremonia de întronizare, noul chiriarh al Bucovinei a rostit un emoționant cuvânt de învățătură din care spicuim: „Pot spune cu conştiinţa curată că nu m-am îndesat niciodată spre scaunul acesta şi că n-am întins niciodată mâinile mele spre toiagul arhipăstoresc; deci, fiindcă cred că Dumnezeu m-a chemat la acest post, îmi plec capul înaintea voii Sale sfinte şi puter­nice, lepădând toată grija şi toată teama; voi purta toiagul arhipăstoresc cu bărbăţie şi cu încredere în Dumnezeu şi voi căuta a conduce corabia Bisericii spre ţinta ei”. Exact așa s-au petrecut lucrurile, căci în perioada petrecută în fruntea Bisericii lui Hristos din Bucovina, Mitropolitul Vladimir și-a contopit propria existență cu cea a eparhiei încredințate lui spre păstorire. Cu un deosebit tact pastoral, dublat de o inspirată înțelepciune, a știut să țină cârma Bisericii neîncovoiată de nici o primejduire din multele ce o pândeau la tot pasul. Să ne gândim doar la tensiunile iscate din pricina rutenilor, ce au încercat adeseori să pună mâna pe Mitropolia Bucovinei, apoi la dramaticele zile ale asaltului și ocupației armatei rusești asupra Cernăuțiului. Demnitatea ierarhului în apărarea Bisericii și a principiilor ei a atras mânia forțelor armate rusești, care intenționau să bombardeze reședința mitropolitană, unde se găsea sechestrat chiriarhul. Astfel, cea mai frumoasă podoabă a bucovinenilor, una din cele mai impresionante reședințe chiriarhale din lumea ortodoxă, urma să fie ştearsă de pe faţa pământului. Însă credința necurmată a Mitropolitului Vladimir, disponibilitatea sa spre jertfa supremă au schimbat planurile mișelești pogorând, încă o dată, milostivirea lui Dumnezeu peste greu încercatul pământ românesc aflat în îndelungată bejenie.

Prinzându-l în mijlocul răfuielilor politico-militare ale celor două mari puteri, Imperiul Austro-Ungar și Rusia, în timpul primei și însângeratei conflagrații mondiale, guvernul de la Viena l-a silit pe mitropolit să-şi părăsească eparhia. Luând drumul pribegiei, a trăit clipe grele, marcate nu doar de apăsătoare privațiuni, ci îndeosebi de suferința de a se ști departe de păstoriții săi, rămași singuri, fără nici o apărare în fața ocupației străine. Dar pronia divină nu a lăsat lucrurile așa: la încheierea Primului Război Mondial, altădată puternicul Imperiu Austro-Ungar a ajuns doar o ruină. Dorința arzătoare a românilor bucovineni a început să prindă contur. În preajma Unirii, Vladimir s-a întors din exil, iar la data de 15/28 noiembrie 1918, joi, a prezidat, în Palatul mitropolitan, Congresul General al Bucovinei, la care au fost prezenți reprezentanții românilor bucovineni majoritari și ai minorităților naționale din Bucovina, care a prevăzut că „marele vis al neamului se va înfăptui, când se vor uni toate țările Române dintru Nistru și Tisa într-un stat național unitar” și, în acest sens a hotărât: „Unirea necondiționată și pe vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare până la Ceremuș, Colacin și Nistru, cu Regatul României”. După istorica și fericita hotărâre, o delegație formată din Mitropolitul Vladimir  Repta, Iancu Flondor și Ion Nistor a plecat spre Iași, pentru a preda Actul Unirii, regelui Ferdinand al României.

Neobositul chiriarh va sta în continuare la cârma Bisericii bucovinene, implicându-se în lucrarea de unificare a Bisericii Ortodoxe din România. Pentru activitatea sa de cultivare a identității românești din Bucovina a fost ales membru de onoare al Academiei Române și președinte al primului Senat al României Mari (1919).

În 1924, bătrânul arhipăstor, cu braţul slăbit de suferința fizică, dar și din pricina atâtor nedreptăți îndurate, i-a înmânat cârja arhipăstorească Mitropolitului Nectarie Cotlarciuc. După o lungă suferință, Vladimir, arhiereul lui Hristos a ferit perdeaua acestui veac în ziua de 24 aprilie 1926, având pe buze cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „lupta cea bună m-am luptat, călătoria am săvârșit, credința am păzit” (II Timotei 4, 6-7). Prin viața și lucrarea sa pilduitoare în Biserica și neamul din care a răsărit, Mitropolitul Vladimir Repta rămâne un autentic model pentru fiecare român iubitor de Dumnezeu și atașat de valorile poporului său.

De la același autor

Ultimele din categorie