În cultul Bisericii ortodoxe ruse, în timpul rugăciunilor care preced începerea Sfintei Liturghii euharistice, ușile centrale ale iconostasului (ușile împărătești) rămân închise. Când începe propriu-zis Sfânta Liturghie, ușile se deschid lăsând să se vadă Sfântul Altar, iar preotul oficiant psalmodiază binecuvântarea. Acest moment esențial este evocat de prințul Eugen Trubețkoi (1863-1920) – filosof religios rus –, în ultimele cuvinte pe care le-a rostit pe patul de moarte: „Se deschid Porțile împărătești! Începe marea Liturghie!”. Pentru el, moartea nu era o ușă care se închide, ci una care se deschide; nu un sfârșit, ci un început. Ca și pentru primii creștini, ziua morții a fost pentru el ziua sa de naștere.

Existența noastră omenească poate fi comparată cu o carte. Majoritatea oamenilor consideră că textul real, istorisirea principală este viața pământească, iar viața viitoare – când se crede în existența ei, bineînțeles – este privită ca o simplă anexă. Atitudinea autentic creștină este exact inversă: viața de aici este doar prefața, introducerea cărții, iar viața viitoare este principalul ei conținut. Momentul morții nu este concluzia cărții, ci începutul primului capitol.

Despre acest punct final care, de fapt, este punctul de plecare, trebuie să amintim două lucruri atât de evidente încât sunt uitate cu mare ușurință. Mai întâi, moartea este un fapt inevitabil și cert. Apoi, moartea este o taină. Trebuie s-o privim cu aceste sentimente opuse: cu sobrietate și realism pe de o parte, cu teamă și uimire pe de altă parte.

(Episcopul Kallistos Ware, Împărăția lăuntrică, Editura Christiana, 1996, pp. 19-20)