Tuns în monahism la Mănăstirea Râșca, Mitropolitul Teofan al II-lea a fost ucenicul învățatului episcop Macarie de la Roman.

În anul 1564, a fost ales mitropolit al Moldovei de către domnitorul Alexandru Lăpușneanu. De îndată, a fost trimis de domnitor în Muntele Athos, la Mănăstirea Dohiariu, pentru supravegherea lucrărilor de refacere a trapezei, a chiliilor, a bisericii și a picturii.

După trei perioade de păstorire, Mitropolitul Teofan s-a retras din scaun în anul 1588, în Sfântul Munte Athos, și s-a așezat la Mănăstirea Dohiariu, unde a viețuit 10 ani, întrecând pe mulți călugări cu asprimea nevoinței sale, fiind cunoscut și cinstit în tot Muntele Athos. Pentru neprețuitul ajutor acordat Mănăstirii Dohiariu, călugării l-au îngropat cu multă cinste în partea de nord (stânga) a primului nartex al bisericii mari.

Doamna Elisabeta, soția lui Ieremia Movilă (1595-1606), a plătit pentru așezarea unei pietre funerare de marmură în perete, deasupra mormântului. Piatra are o frumoasă inscripție în greacă, cu stihuri antice:
„O, mormântule, pentru Dumnezeu, ce mort ai? Spune-mi repede mie, celui ce te întreabă, pe cine ai? O, străine, (îl am) pe Teofan, cel drag tuturor, pe slăvitul arhiereu al Moldovlahiei, al cărui strălucit sicriu, Elisabeta, soția prea luminatului Ieremia, fiind fericită că-i este rudă, îl împodobește după cuviință, de departe, spre amintire și ca să aibă răsplată. Cerul, cu slava lui, să-i dea viață îndelungată și strălucită fericire, în anul 1598.”

Pe peretele din dreptul mormântului s-a zugrăvit, mai târziu, chipul Mitropolitului Teofan, în veșminte arhierești, având o față ascetică, lungă, cu barbă albă și ochii mari, pătrunzători. Pe portretul frumos pictat de pe perete sunt scrise, de asemenea, aceste cuvinte: „Strălucitul păstor al Moldovlahiei, Teofan.”