Sfântul Simeon, fost voievod Ştefan Nemania al Serbiei la începutul veacului al XIII-lea, este cel care a întărit orânduirea politică a ţinuturilor sârbești, creatorul statului Sîrb independent. Creştini ortodocşi evlavioşi, Ştefan şi Ana Nemania, au avut doi fii, Vukan şi Ştefan (născut 1165). După aceştia, soţia voievodului s-a îmbolnăvit şi nu a mai putut da naştere la copii. Deşi stăpâneau un regat şi aveau multe avuţii, totuşi, cu postiri şi lacrimi de căinţă, ei au cerut cu umilinţă de la Bunul Dumnezeu să le mai dăruiască un copil. Domnul a ascultat rugăciunile lor şi le-a dăruit un al treilea copil, pururea pomenitul Rastko sau Sfântul Sava de mai târziu.

După ce Rastko s-a retras în Athos, Sfântul Simeon a primit tunderea în monahism la Mănăstirea Studeniţa în anul 1195 după Hristos, primind numele de Simeon. Soţia lui, Anna, s-a retras şi ea la o mănăstire, a luat şi ea cu dragoste voturile monahale primind numele de Anastasia. După doi ani ca monah în Studeniţa, Simeon a mers în Sfîntul Munte Athos, la Mănăstirea Vatopedu, lângă fiul său Sava. Acolo, ei au clădit şase paraclise. Mai apoi au cumpărat ruinele monidrionului Hilandar şi au ridicat acolo o slăvită mănăstirii în care Simeon a mai trăit opt luni de zile, după care s-a mutat la Domnul (13 februarie 1200).

Sfântul Simeon a fost înmormântat  în nasosul katholikonului, lângă peretelui sudic. Din dragoste faţă de cei iubiţi ai Săi, Dumnezeu a dăruit cinstitelor lui moaşte un mare dar, făcându-le izvorâtoare de mir. La numai un an după adormirea sa, Cuviosul Simeon a fost cinstit ca sfânt de monahii din Sfântul Munte. Canonizarea oficială a Cuviosului Simeon, din partea Bisericii Ortodoxe a Serbiei a avut loc în acelaşi an.

Între timp, în Serbia se pornise război între Ştefan Întâiîncoronatul şi Vukan, cei doi fii ai lui Nemania, rămaşi la conducere. Pentru aceasta, Cuviosul Sava, fratele lor şi fiul cel mic al lui Nemanja, ajuns arhiepiscop al Serbiei, va aduce în ţară cinstitele moaşte ale Cuviosului Simeon (tatăl celor trei), pe care le va aşeza în Mănăstirea Studenica. Din mila lui Dumnezeu, vrednicul Sava va reuşi să-şi împace fraţii, chiar lângă mormântul tatălui lor. La scurt timp după aceea, în apropierea mormântului, au început să apară semne ale sfinţeniei celui dispărut. Era limpede că Serbia primise un apărător ceresc, un rugător în faşa Domnului pentru ei şi întreg poporul sârb. În ultimele trei secole însă, pentru păcatele noastre, cinstitele sale moaşte nu au mai izvorât mir, ci doar o minunată mireasmă.

Odată cu mutarea cinstitelor sale moaşte în Serbia, din mormântul Sfântului Simeon de la Mănăstirea Hilandar a crescut, în chip minunat, fără sămânţă, o viţă de vie care se păstrează până astăzi. Potrivit tradiţiei, strugurii rodiţi de aceasta au darul de a tămădui pântecele sterpe, spre naşterea de prunci.