Cel care se va învrednici să fie chemat la muce­nicie, trebuie să aibă multă smerenie şi să iubească mult pe Hristos. Căci dacă va înainta în mod egoist spre mucenicie, îl va părăsi harul. Vă aduceţi aminte de Saprichie (Vezi „Vieţile Sfinţilor”, luna februarie, ziua 9), care a ajuns până la mucenicie şi to­tuşi s-a lepădat de Hristos? „De ce m-aţi adus aici?", a spus el călăilor. „Bine, dar nu eşti creştin?", l-au întrebat aceia. „Nu", a răs­puns el. Şi mai era şi preot. Gândul îmi spune că s-a dus să mucenicească în mod egoist, iar nu cu sme­renie. Nu s-a dus la mucenicie pentru credinţa sa, pentru dragostea lui Hristos, şi de aceea l-a părăsit harul. Pentru că atunci când cineva se mişcă în mod egoist, nu primeşte harul lui Dumnezeu şi este firesc ca atunci când vine o greutate să se lepede de Hristos.

- Părinte, de multe ori spunem că Dumnezeu va da putere în ceasurile grele.

- Dumnezeu va da putere unui om smerit, care are inimă curată, care are intenţie bună. Dacă Dumnezeu va vedea cu adevărat intenţie bună, smerenie, va da multă putere. Adică va depinde de intenţia omului ca să primească putere de la Dumnezeu.

- Părinte, aţi spus că omul trebuie să aibă sme­renie şi intenţie bună. Se poate să aibă mândrie şi intenţie bună?

- Atunci când spunem smerenie, înţelegem să aibă smerenie cel puţin în acest subiect al muceni­ciei. Se poate să aibă mândrie, dar atunci să se sme­rească şi să spună: „Dumnezeule, sunt mândru, acum însă dă-mi puţină putere să mărturisesc pentru dra­gostea Ta şi să-mi ispăşesc păcatele mele". Aşadar, dacă are dispoziţie smerită şi merge la mucenicie cu pocăinţă, atunci Dumnezeu dă mult har. Adică să nu meargă cu dispoziţie mândră, cu gândul că va deve­ni mucenic şi că i se vor scrie după aceea sinaxarul şi slujba, şi-i vor face icoană cu aureolă. Mi-a spus cine­va: „Părinte, fă rugăciune să ajung până la al cincilea cer". „Bine", îi spun, „Sfântul Apostol Pavel a ajuns până la al treilea Cer (II Cor. 12,2.) şi tu ceri să ajungi la al cin­cilea?" „Dar de ce", îmi spune, „nu scrie să cerem «da­rurile cele mai bune»"? (I Cor. 12,31) Auzi vorbă? Deci dacă merge cineva la mucenicie cu gândul că va avea slavă în Rai, mai bine să nu se gândească să mucenicească. Un creştin adevărat şi corect, dacă ar şti că şi în Rai undeva merge va avea iarăşi parte de chinuri şi de muceni­cii, tot va dori să meargă acolo. Nu trebuie să ne gân­dim că dacă suferim ceva aici pe pământ vom fi mai bine acolo în Cer. Să nu procedăm aşa, negustoreşte. Noi Îl vrem pe Hristos. Să existe mucenicie, să măr­turisim în fiecare zi, să ne bată în fiecare zi şi de două şi de trei ori pe zi. Nu trebuie să ne preocupe aceasta. Singurul lucru ce trebuie să ne preocupe este să fim cu Hristos.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești, vol.2: Trezvie duhovnicească, traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Ed. a 2-a, Editura Evanghelismos, București, 2011, pp. 255-257)