Adevărul imbatabil este că sufletul omului este nemuritor, și că noi, oamenii, nu murim după plecarea din această viață. Rămâne doar ca sufletul să fie pregătit după moarte. Deci să ne punem în ordine sufletul nostru și să-l avem cât se poate de curat.

Fiecare om din această lume, mai mult sau mai puțin, este nemulțumit. Dumnezeu este Cel Care ne hrănește, ne îmbracă, ne păzește, ne trimite înger păzitor, ne hrănește cu Sfintele Taine, cu Trupul și Sângele Lui, ne pregătește Împărăția Lui nemărginită, ne rabdă, ocrotindu-ne, ne primește când ne pocăim, iar noi Îl blestemăm, nu-I arătăm cinstire, Îl ocărâm, Îl disprețuim, și Acesta rabdă îndelung și ne așteaptă. Noi ne comportăm ca și cum Dumnezeu ne este dator, n-avem în minte frica de Dumnezeu, respectul față de Acesta, evlavia cuvenită față de amintirea și prezența Lui, nu ne lovim piepturile, închinându-ne Marelui Dumnezeu, Făcătorului de minuni, Celui negrăit și necuprins, Preadulcelui nostru Stăpân. Dacă am avea fiecare mii de guri, n-am putea să-L lăudăm cu vrednicie și cu cuviință pentru nemărginitele Lui daruri față de noi.

De aceea, Sfântul Apostol Pavel, după repetatele căderi în extaz și desfătări dumnezeiești, striga aceste cuvinte nemuritoare: „O, adâncul bogăției și al înțelepciunii și al științei lui Dumnezeu! Cât sunt de necercetate judecățile Lui și cât de nepătrunse căile Lui!” (Romani 11, 33). Cine poate să cunoască cum lucrează Înțelepciunea cea nemărginită, atât în lumea cerească, cât și în lumea pământească, cât și în lumea cea de sub pământ?

(Avva Efrem Filotheitul, Sfaturi duhovnicești, traducere Părintele Victor Manolache, Editura Egumenița, Alexandria, 2012, pp. 121-122)