O foame înrădăcinată înlăuntrul nostru, de „dreptate și pace și bucurie întru Duhul Sfânt” (Romani 14, 17), ne roade sufletul și nu ne dă pace, nici chiar în toiul celor mai mari realizări ale lumii! Această blagoslovită foame este foamea de Dumnezeu. Fericitul Augustin are dreptate atunci când spune în „Mărturisirile” sale, înaintea lui Dumnezeu: „Ziditu-ne-ai pentru Tine, iar inima noastră cea zbuciumată, neliniștită este până ce întru Tine va găsi odihna”.

Singurul Oaspete care ne poate face sufletele fericite este Dumnezeu. Iar dacă Dumnezeu este fericirea noastră deplină și cel mai mare bun al nostru, este limpede că ceea ce ne stă în cale, în drumul nostru către El, întruchipează pentru noi cel mai mare rău. Iar un astfel de rău este păcatul.

(Arhimandritul Serafim Alexiev, Viața duhovnicească a creștinului ortodox, traducere din limba bulgară de Valentin-Petre Lică, Editura Predania, București, 2010, p. 80)