Neputinţele sufleteşti ale fratelui meu trebuie să le rabd cu blândeţe, fără să mă supăr. Căci, dacă cineva are trupul bolnav, nu numai că nu ne supărăm pe el, ci încă îi şi slujim în toate felurile; tot aşa trebuie să procedăm şi în cazul bolilor sufleteşti.

Dacă trebuie să-i facem cuiva observaţie sau să-l mustrăm, se cuvine ca mai înainte să ne rugăm în inimă pentru el lui Dumnezeu. Crezi uneori că fratele acela nu va primi observaţia, dar, dacă te vei ruga mai întâi pentru el, vei vedea că, mai presus de aşteptări, şi observaţia o va asculta liniştit, şi se va şi îndrepta.

Dacă voiţi să fiţi totdeauna în pace, nu vă despărţiţi de nimeni în nemulţumire, ci străduiţi-vă din toate puterile să-i iertaţi din suflet pe toţi şi, după putinţă, chiar să vă împăcaţi cu ei, ca să vă despărţiţi în duh paşnic, şi atunci vă veţi bucura şi voi de liniştea sufletească.

(Ne vorbesc Stareții de la Optina, traducere de Cristea Florentina, Editura Egumenița, 2007, p. 19)