Eram pornit să scriu ca titlu „Empatia salvează România”! Pentru că urmărind fenomenul Covid-19, dincolo de drama medicală și economică, descoperi o dramă mult mai adâncă. Drama lacunelor educaționale! Și nu, nu e vorba despre școala românească, ci de tot ce înseamnă complexul educațional al firii noastre de români. Indiferența și aroganța prin care reacționează unii infectați cu Covid-19 – cazul fostului ofițer MAI sau al persoanei care-și scuipă medicii ori îngrijitorii sunt numai un revers al situației – este aproape sufocantă. Ceea ce constați este o lipsă cumplită de empatie. Nu. Nu la nivelul oamenilor care oricum se înscriau în viața comunității cu vocația lor socială. Ci al unora care cred că există drepturi numai în ceea ce-i privește, nu și în ceea ce privește comunitatea. Scriu aceste rânduri și după ce am citit o serie de comentarii ale unor atotștiutori „facebook-iști”, unii fiindu-mi chiar colegi de slujire ori de confesiune care tocmai acum s-au apucat să moralizeze și să descopere teoriile unei întregi conspirații.

Drept este că acest Covirus-19 a descoperit niște frustrări cumplite. Unele de castă, altele religioase ori ideologice. Nu e vremea afișării lor. Măcar acum să căutăm să ne vindecăm de grandilocvența nulă a epatării unor cunoștințe pe care nu le stăpânim. Să căutăm să nu provocăm și nici să menținem tot soiul de ironii ieftine care chiar nu bucură sufletul. Cred că dincolo de toate e nevoie să ne imunizăm la minciună și manipulare, la zvonistică și ideologii grobiene, la criticisme ieftine. E vremea unei reașezări în cultura comunicării, dialogului și răbdării. Nu poți construi rezistența unei națiuni numai pe vorbe. Comunitatea românilor responsabili este chemată să aducă aminte iresponsabililor că nu sunt numai ei în comunitatea de risc a momentului. Nu-i ispită mai mare decât să crezi că poate lipsi Dumnezeu din vindecarea unui popor. Cum nu cred că putem construi imunitate de grup la Covid-19. Riscurile sunt mult prea mari.

Dar ne putem imuniza la ură și minciună, la hoție programată și comunitarism egoist. Cred că e momentul să învățăm ce putem face pentru a nu ne fi greutate unii altora. Ce putem face pentru ca să nu ne cuprindă cinismul dreptății particulare dinaintea unui efort luminos de recuperare a omeniei noastre. Creștinismul nu înseamnă critică neroditoare și nici ambiția de a dovedi cu prețul jignirii conținutul unei dreptăți particulare. Deseori provenită dintr-o reflecție îndoielnică asupra realității. Creștinismul e cruce. Duminica aceasta, care se apropie, este despre cum nu poți minimaliza forța crucii prin încrucișări de interese. Pentru că religia creștină nu-i simplă înșirare de percepte ori tonuri de cultură. Ci este viața în Hristos. Iar la aceasta suntem chemați toți.

Nevoia de empatie a momentului de acum este, în fond, un apel la bunul simț, cumințenie și ascultare de aceia care știu ce au de făcut. Orice lipsă de vitamine din organism poate fi reacordată medicamentos. Dar niciodată nu există medicamente pentru vindecarea de nesimțire. E nevoie să ne reactualizăm programele de educație și școală? Poate. Dar mai presus de asta e nevoie să ne învățăm copiii să fie conectați la sinceritate și empatie. Să refuze egoismul ca unic mod de viață. Nevoia de empatie descoperă că e nevoie de noi, ca oameni. Nu ca sisteme ori entități individuale. Ca oameni, faceri după chipul lui Dumnezeu. Înțelegând că empatia ne aduce un plus de asemănare cu Dumnezeu! Nu se pot emite certificate pentru empatie. Dar nesimțirea în care ne sufocă unii chiar se vede. E momentul să facem să se vadă și empatia, munca în cumințenie a bunului simț.