Bătrânul Arsenie Katunakiotul (gheronda al lui Ilarion sculptorul) ca să-și ostenească trupul avea o săpăligă și săpa cu ea straturile părinților. Neîncetat șușotea rugăciunea și la intervale de timp striga mai tare „Slavă ție Dumnezeule”. Săpa toată ziua, mânca ceva – aceasta era răsplata lui – și seara se întorcea la coliba lui.

Avea și multă simplitate. Odată l-au înregistrat și apoi și-a auzit glasul. Era nedumerit cum se poate întâmpla asta. Altă dată când i-au spus la Paști să cânte Hristos a înviat, nu a cântat, fiindcă se temea să nu-l înregistreze și să-i ia glasul și el să rămână mut.

*

Bătrânul Arsenie din Kutlumuș, ostenitorul pământului, nu se întindea pe pat, în ciuda vârstei sale. Nopțile priveghea rugându-se. Și când obosea dormea puțin în șezut. Ca să biruiască somnul umbla prin chilie, își spăla fața și făcea metanii. Metanierul nu îl lăsa din mână și mintea lui nu înceta să spună rugăciunea.

*

Bătrânul Artemie de la chilia dionisiată a Sfântului Nicolae Pescarul, aproape de Karyes, era originar din Epir și a venit în Sfântul Munte la vârsta de cinci ani. Tatăl lui a rămas văduv cu patru copii mici, doi băieți și două fete. Pe băieți i-a adus la Sfântul Munte și pe fete le-a dus într-o mănăstire de maici în Kerkyra. A devenit și el monah la o mănăstire din Kerkyra și mai târziu a fost hirotonit ieromonah. Voia să vină și el în Sfântul Munte, dar a rămas la mănăstirea lui, în caz că fetele lui, când aveau să crească, nu voiau să devină monahii, el să le căsătorească. Dar au devenit și ele monahii când au crescut și una dintre ele a devenit chiar stareță. Tatăl lor, ieromonahul Ioanichie avea faima de sfânt și după adormirea lui a continuat să facă minuni.

Bătrânul Artemie era foarte virtuos. Avea desăvârșită înstrăinare. Chiar dacă sora lui, stareța, l-a rugat să iasă în Ouranoupoli să-l vadă, el nu a ieșit niciodată din Sfântul Munte.

Nopțile nu dormea întins pe pat, ci așezat și sprijinit de perne și cu metanierul în mână se ruga și îl mai lua somnul. La 12, la miezul nopții îi trezea pe părinți. Oricât de obosiți erau, el insista să se trezească. Era neînduplecat în priveghere. Aveau două chilii și erau cinci monahi în obștea lor. Cei doi mai în vârstă dormeau în chilie pe podea și ceilalți trei părinți nu aveau chilie și dormeau în strănile din Biserică. Numai dacă se îmbolnăvea cineva unul din părinții bătrâni îi ceda temporar chilia până ce se înzdrăvenea.

Nu știa cum sunt mașinile. Începuse atunci să se facă drumul Dafnis-Karyes și unii îi spuneau că atunci când va veni mașina la Karyes să se ducă să o vadă. Răspundea bătrânul Artemie: „Nu mai apuc!. De cum va ajunge drumul la Cruce, eu voi pleca.” Și într-adevăr, când buldozerul a ajuns la Cruce, bătrânul Artemie a adormit cu pace somnul drepților. Mai înainte însă, i-a chemat pe părinți, le-a dat binecuvântarea lui și i-a sfătuit să țină poarta Bisericii și a chiliei deschisă. Adică să nu lase slujba și să fie iubitori de străini. În întreaga lui viață nu s-a spălat niciodată și nu a pus picătură de apă pe trupul lui. Cu toate acestea, era foarte curat și părul lui era ca mătasea.