Cei care după multă vreme au pășit în Poiana Raiului sunt surprinși să reîntâlnească vechea biserică de la Pocrov, primenită și așteptând cuminte ziua resfințirii. Simțind că lipsește ceva, unii își fac ochii roată căutând să-și refacă vechi amintiri.

Casa monahală ce odinioară a însoțit peste un veac și jumătate biserica ridicată de Sfântul Pahomie și care întregea ansamblul Schitului Pocrov a rămas în amintirea multora. Cunoscută drept „Casă egumenească”, cu o suprafață peste 600 mp, a dispărut fulgerător împreună cu alte anexe gospodărești într-un incendiu devastator petrecut în data de 30 noiembrie 2010. Istoria acestei case monahale care cuprindea paraclisul „Adormirii Maici Domnului”, chiliile călugărilor și o bucătărie cu o mică sală de mese a fost uitată în timp.

Odată cu transformarea Sihăstriei Pocrovului în schit de sine stătător în anul 1714, călugării și-au ridicat câteva chilii răsfirate după tradiția pustnicească pe întreg teritoriul schitului, având în centru biserica de lemn. Atât izolarea, cât și sărăcia acestui așezământ monahal au fost piedici de-a lungul timpului ca să se contureze un ansamblu arhitectonic specific locului care să împlinească nevoile viețuitorilor de aici.

În anul 1847 schimonahul Nicanor, atât prin osteneala sa, cât și prin contribuția altor ajutători, ridică în partea de sud a bisercii o casă monahală. Aceasta cuprindea 11 chilii – înconjurate de un cerdac deschis – și un paraclis de iarnă cu pridvorul închis, cu o singură încăpere dreptunghiulară pentru pronaos și naos și cu altarul pătrat[1]. Am fost suprins să descopăr de curând faptul că acest schimonah Nicanor a fost banul Neculai Tudori, boier care s-a înveșmântat cu haina smerită a monahilor.

Despre prezența familiei Tudori în Moldova, memorialistul Costandin Sion menționează două neamuri: cel mai vechi din ținutul Galați și celălalt din ținutul Putnei. De origine sud-dunăreană – Sion spune cã erau arnăuți –, a doua ramură era reprezentată la începutul veacului al XIX-lea de frații: serdarul Ilie Tudori, banul Neculai și comisul Grigoraș, toți fiii lui Tudori și ai fiicei lui Dima, vornic de Vrancea[2].

Născut în anul 1777 la Bătinești, lângă Țifești, în Vrancea, Neculai a fost căsătorit cu una dintre fetele paharnicului Grigoraș Similachi cu care a avut doi feciori: serdarul Vasile Tudori, căsătorit în 1834 cu Zmaranda, fiica paharnicului Petrache Cârje; clucerul (1839 pitar) Gheorghe Tudori. Documentele vremii îl menționează pe biv vel ban Neculai Tudori printre boierii ţinutului Putna, care până la 1830 avea moşii şi vaduri de moară: 2 părţi (din 3 părţi) de moşie în hotar Igeştii şi Pătrăşcani, 27 pogoane vie în Odobeşti şi casă în Focşani. La vârsta de 53 de ani renunță la cele lumești și se retrage la mănăstire pentru a deveni monah.[3]

Intră ca viețuitor la Schitul Brazi unde este tuns în cinul monahal cu numele de Nicanor[4]. Aflat în apropiere de Focșani, credem că Schitul Brazi, cunoscut pentru istoria și spiritualitatea sa, a avut o influență duhovnicească asupra hotărârii sale de a se călugări. La scurt timp, în data de 16 februarie 1832, Mitropolitul Veniamin Costachi îi aprobă cererea fostului ban devenit monahul Nicanor de a fi primit în obștea Mănăstirii Neamț[5].

Într-un registru al monahilor și fraților viețuitori în Mănăstirea Neamțului din anul 1837 îl găsim înscris în rândul monahilor,[6] dar nu știm cu exactitate cât a stat la Neamț, căci în anul 1847[7], când s-a finalizat paraclisul din casa monahală,  era la Pocrov. Aici a luat schima cea mare, potrivit tradiției locului, de unde putem înțelege că la bătrânțe și-a dorit retragerea la pustnicie. Tot în liniște și rugăciune va fi și înmormântat alături de ceilalți cuvioși monahi care odihnesc în cimitirul schitului.

De-a lungul a peste 150 de ani Casa egumenească a fost întreținută și renovată după posibilități mai ales de către egumenii Vasian Panaint (1852-1903) și Vasile Vasilachi (1949-1959). Însă cea mai amplă renovare a casei și a paraclisului Adormirii Maicii Domnului din interiorul acesteia a fost împlinită de egumenul Ghervasie Gherorghe (1978-2013). La vremea pictării paraclisului părintele Ghervasie i-a așezat chipul cuviosul Nicanor Tudori în stânga pronaosului, ca semn de recunoștință și cinstire pentru smerita lui osteneală.