Născută în secolul al XVII-lea, în satul Vânători din Neamț, Sfânta Teodora a fost căsătorită împotriva voinței ei cu un tânăr evlavios din Ismail. Neavând copii și sfânta fiind mistuită de dorul de Dumnezeu, amândoi soții au ales să pășească pe calea monahală. Nevoindu-se mai întâi în Schitul de la Vărzărești, după ce acesta a fost ars de turci sfânta s-a retras în pădurea din apropiere, alături de stareța ei, schimonahia Paisia. După trecerea celei din urmă la Domnul, prin descoperire dumnezeiască, Sfânta Teodora s-a mutat în pădurea din preajma Sihăstriei și Sihlei, găsindu-și loc într-o peșteră pe care i-a cedat-o un nevoitor.

Petrecând până la finalul morții în încercările venite din partea diavolilor, hrănindu-se doar cu măcriș, alune și fructe de pădure, bea apă dintr-o scorbură și, din când în când, păsările îi aduceau în cioc firimituri de la trapeză. Așa a dobândit darul rugăciunii inimii și pe cel al lacrimilor, făcând minuni. Descoperită de păgâni și rugându-se Domnului să o scape, stânca din peșteră s-a crăpat, iar sfânta s-a refugiat acolo, nefiind ucisă.

Cunoscând că venise sfârșitul vieții ei pământești, s-a rugat ca Domnul să îi trimită un preot care să o împărtășească. Atunci, văzând egumenul Sihăstriei cum păsările duc firimituri undeva în adâncul pădurii, a trimis doi frați care le-au urmărit și au găsit-o pe sfânta într-o lumină de foc, cuprinsă de rugăciune. Spovedindu-se și împărtășindu-se, sfânta a trecut la Domnul, trupul ei fiind îngropat în peșteră.

În secolul XIX, însă, familia Sturza a dat sfintele moaște Mănăstirii Pecerska din Kiev, în schimbul unor veșminte preoțești, fiind păstrate până astăzi în catacombele mănăstirii de acolo, cu inscripția Sfânta Teodora din Carpați. Credincioșii merg adesea să se închine la peștera și chilia ei de la Schitul Sihla.