Meditând la istoria mântuirii, vedem pe Fiul lui Dumnezeu făcut Om pentru mântuirea omului, îndreptându-Se către pătimirea cea de voie, ca să ridice păcatul lumii şi să poarte neputinţele noastre şi să plinească marea taină a Iconomiei şi să îl împace pe om cu Dumnezeu, dar în toate acestea nu a călcat niciodată libertatea omului.

Iată, acum, poarta cea închisă a grădinii Raiului se deschide şi sabia cea de foc care păzea intrarea în ea se îndepărtează şi glasul Stăpânului îl cheamă pe omul închis afară să intre prin ea la loc de odihnă, dar omul este lăsat liber să intre sau nu. Libertatea lui de a lucra potrivit alegerii sale şi de a urma propriilor principii, fără să fie constrâns de Dumnezeu, arată caracterul absolut al libertăţii omului, care decurge din libertatea lui morală şi marea lui vrednicie şi înalta preţuire ce i se acordă, pe care le-a căpătat la creaţie. Ce mare cinste, într-adevăr, îi este dată omului prin caracterul neştirbit al libertăţii lui! Dar, în acelaşi timp, cât de limpede suntem învăţaţi datoriile noastre! Cât de limpede învăţăm că suntem şi noi datori să fim cinstitori ai acesteia şi fierbinţi râvnitori ai ei, nerăbdând cu nici un chip supunerea libertăţii noastre şi atârnarea libertăţii morale de cele mai umilitoare patimi!

(Sfântul Nectarie de Eghina, Despre îngrijirea sufletului, Editura Sophia, București, 2009, p. 18)