Când te afli la lărgime să nu te bucuri, iar când te afli în necazuri să nu te întristezi și să nu le socotești pe acestea ca străine de calea lui Dumnezeu. Căci pe calea Lui se umblă din veac și din neam în neam prin cruce și moarte. Și de unde vin acestea? Ca să afli că ești în afara căii lui Dumnezeu și că ai părăsit-o pe ea. Și tu nu voiești să umbli pe calea sfinților, ci voiești să-ți pregătești ție altă cale, ca să umbli pe ea fără pătimire?

Calea lui Dumnezeu e crucea de fiecare zi, căci nimeni nu s-a suit la cer cu răsfăț (cu tihnă). Calea tihnei știm unde sfârșește, iar pe cel ce se scufundă pe sine în Dumnezeu nu-l vrea Dumnezeu niciodată să fie fără grijă. Însă el trebuie să fie cu grijă pentru adevăr.

(Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoință, V, în Filocalia X, traducere din greceşte, introducere şi note de pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, Editura Humanitas, Bucureşti, 2008, p. 41-41)