„Nimic nu rămâne nerecompensat de Dumnezeu” - Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Duminica Izgonirii lui Adam din Rai

Dumnezeu vrea un post al minţii, al inimii, al sufletului, dar şi al trupului. Prorocul Daniel spune că trei săptămâni a petrecut în jale; bucate bune n-a mâncat, n-a pus în gura lui carne, nici vin şi cu miresme nu s-a uns (Daniel 10, 2-3). Dumnezeu vrea un post cu toată fiinţa, nu doar cu faţa, un post al bucuriei şi nu al întristării făţarnice.

Iubiţi cititori şi cititoare,

Textul care s-a citit astăzi (Matei 6, 14-21) face parte din Predica de pe munte şi este o continuare a rugăciunii „Tatăl nostru”.

După ce Mântuitorul le-a vorbit apostolilor despre milostenie (vv. 1-4) şi rugăciune (vv. 5–13), învăţându-i inclusiv cum trebuie să se roage, în acelaşi context El le-a vorbit despre iertare şi despre post ca adevărate comori ale sufletului, spunându-le: „Că de veţi ierta oamenilor greşalele lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc; iar de nu veţi ierta oamenilor greşalele lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşalele voastre.” (vv. 14 - 15).

Comentând aceste versete, Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că sufletul care nutreşte ură faţă de semenul său nu poate avea pace cu Dumnezeu. Iar dacă acela nu vrea să se împace, adaugă el, atunci păzeşte-te măcar pe tine de ură, rugându-te pentru el şi negrăindu-l de rău (Filocalia II, p. 104).

Interesant este faptul că iertarea păcatelor fiecăruia dintre noi depinde exclusiv de capacitatea noastră de a-i ierta pe cei care ne-au greşit. Despre aceasta, Mântuitorul spune: „Căci cu judecata cu care judecaţi veţi fi judecaţi, şi cu măsura cu care măsuraţi vi se va măsura.” (Matei 7, 2).

Este modul lui Dumnezeu de a gândi. Este un mod ireproşabil. Dacă eşti om de bun simţ în relaţie cu tine însuţi, cu semenii şi cu Dumnezeu şi dacă mai eşti şi smerit, iertător, rugător şi postitor, Îl poţi sensibiliza pe Dumnezeu, poţi câştiga bunăvoinţa lui Dumnezeu, tradusă prin Împărăţia lui Dumnezeu. Pentru o astfel de atitudine Dumnezeu te va recompensa acolo Sus. Iertarea de la Dumnezeu, spune părintele Petre Semen, este dependentă şi direct proporţională cu iertarea pe care o acordăm noi semenilor noştri (Tâlcuiri evanghelice, p. 215).

Şi după ce le-a vorbit apostolilor despre iertare, Hristos a abordat problema postului: „Când postiţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii; că ei îşi smolesc feţele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat grăiesc vouă: şi-au luat plata lor.” (v. 16).

Spiritul de vanitate este condamnat de Hristos. Iudeii trebuiau să postească o zi pe an pentru păcatele comise în timpul anului (Leviticul 16, 29; 23, 27-32). Este vorba de Ziua IspăşiriiYom Kippur. După ieşirea din exil, ei obişnuiau să postească joia şi lunea. Aceste zile aminteau de urcarea şi, respectiv, coborârea lui Moise de pe Sinai.

Însă de foarte multe ori postul lor era ţinut din dorinţa de a se arăta oamenilor cât de postitori sunt. Şi pentru a atrage atenţia, îşi schimonoseau faţa, ca să pară gălbejită şi tristă, nu se spălau pe faţă, nu-şi spălau părul, nu se pieptănau. Posteau mai mult de dragul lumii decât de dragul lui Dumnezeu. Iată ce L-a determinat pe Iisus să le atragă atenţia apostolilor asupra unui astfel de post păgubos, zicându-le: „Tu însă, când posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală, ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău Care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie.” (vv. 17-18).

Nimic nu rămâne nerecompensat de Dumnezeu: „Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie”.

Ungerea capului cu undelemn şi spălarea feţei în timpul postului erau semnul bucuriei postirii. A unge capul înseamnă a unge mintea cu Duhul Sfânt; iar a spăla faţa, înseamnă a-ţi curăţi trupul de tot ce-i păcătos, spune Sfântul Nicolae Velimirovici.

Comentând acest verset, Sfântul Maxim Mărturisitorul spune: „Faţa noastră este viaţa, arătând, ca şi vederea, cum suntem, după omul dinlăuntru. Aceasta porunceşte Scriptura, să o spălăm, adică să ne curăţim viaţa de toată patima păcatului. Iar capul este mintea noastră pe care Scriptura porunceşte să o ungem, adică să o facem să strălucească de cunoştinţa dumnezeiască.” (Filocalia II, p. 232).

De ce le recomandă Hristos toate acestea Apostolilor? Pentru că evreii, în zilele de post, omiteau a-şi spăla faţa şi a-şi unge părul capului cu undelemn; ei preferau, mai degrabă, să-şi presare cenuşă pe cap, în semn de întristare, şi să se îmbrace cu o haină ca un sac. Din păcate, un astfel de post, nu va fi recompensat niciodată de Dumnezeu.

Dumnezeu vrea un post al minţii, al inimii, al sufletului, dar şi al trupului. Prorocul Daniel spune că trei săptămâni a petrecut în jale; bucate bune n-a mâncat, n-a pus în gura lui carne, nici vin şi cu miresme nu s-a uns (Daniel 10, 2-3). Dumnezeu vrea un post cu toată fiinţa, nu doar cu faţa.

Şi după ce le-a accesat înţelesul duhovnicesc al postului, Hristos, pentru că orientalii obişnuiau să-şi îngroape avuţiile în loc să le împartă săracilor, le-a vorbit apostolilor despre adevăratele comori: „Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură. Ci adunaţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă şi nu le fură.” (vv. 19-20).

Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că mintea, despărţindu-se de Dumnezeu şi lipindu-se de cele materiale, sau se face dobitocească, ca una ce a devenit iubitoare de plăcere, sau sălbatică, războindu-se cu cei din jur pentru acestea. (Filocalia II, p. 66)

Într-adevăr, comorile materiale ale acestei lumi sunt, potrivit Scripturii, sortite moliei, ruginii şi carilor. De aceea, ele nici nu pot să ne aducă linişte, fericire, siguranţă.

Comoara din cer depinde exclusiv de felul cum gestionăm comoara de fapte bune, aici pe pământ. Exegeţii spun că prea multa îmbogăţire naşte molia şi rugina îngâmfării şi a slavei deşarte.

Hoţii care le fură sunt laudele care vin din afară, care sapă mintea şi jefuiesc tezaurul virtuţii. Furia acestor porniri, din păcate, nu cunoaşte limite, căci, spune Mântuitorul, „unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta” (v. 21). Astfel de oameni sunt oameni chinuiţi. Nu mai au nici linişte duhovnicească, nici odihnă trupească.

Iacov I-a cerut lui Dumnezeu trei lucruri: să fie cu el, să-i dea pâine să mânânce şi haine să se îmbrace (Facerea 28, 20).

Hristos numeşte mintea inimă. Sigur, unde se găseşte tezaurul nostru, acolo se găseşte şi mintea noastră. Or, în măsura în care mintea noastră se alipeşte de lucrurile lumii, este robită de ele şi, astfel, îşi pustieşte sufletul de prezenţa lui Dumnezeu. Să nu fie!

De la același autor

Ultimele din categorie