Nimic nu se află pe lumea asta care să nu se piardă prin nelucrare

Cuvinte duhovnicești

Nimic nu se află pe lumea asta care să nu se piardă prin nelucrare

    • unde pe suprafața apei
      Nimic nu se află pe lumea asta care să nu se piardă prin nelucrare / Foto: Oana Nechifor

      Nimic nu se află pe lumea asta care să nu se piardă prin nelucrare / Foto: Oana Nechifor

Nimic nu se află pe lumea asta care să nu se piardă prin nelucrare. Apa, dacă stă, se împute, dar dacă curge și rătăcește prin toate coclaurile, își păstrează prospețimea; fierul, dacă rămâne nefolosit, devine moale și nefolositor, mâncat fiind de multa rugină. Iar cel cu care se lucrează este mult mai folositor și mai bun, nelucind cu nimic mai puțin ca argintul.

Prin neostoita lucrare, vom lepăda cu ușurință din minte cugetele rele și vom avea cele de trebuință, nu vom îngreuna casele celorlalți și vom plini și legea lui Hristos, care zice: „Mai fericit este a da decât a lua” (Fapte 20, 35). Pentru aceea avem mâini, ca să ne fie nouă de ajutor. Iar celor neputincioși cu trupul să le dăm după putere din toate ale noastre. Iar dacă cineva petrece în nelucrare, sănătos fiind, este mai de plâns decât cei bolnavi de friguri. Căci aceia, din pricina neputinței, au iertare și se bucură de mila altora. Dar aceștia, bătându-și joc de sănătatea trupului lor, de bună seamă că sunt urâți de toți, ca unii care calcă legile lui Dumnezeu. Aceștia se murdăresc cu mesele celor neputincioși și își fac sufletul și mai rău. Și nu numai acest lucru este cumplit, că trebuie să fie hrăniți de cei din casa lor și îngreuiază și casele altora, ci și că se fac mai răi decât toți. Căci nimic nu se află pe lumea asta care să nu se piardă prin nelucrare.

Apa, dacă stă, se împute, dar dacă curge și rătăcește prin toate coclaurile, își păstrează prospețimea; fierul, dacă rămâne nefolosit, devine moale și nefolositor, mâncat fiind de multa rugină. Iar cel cu care se lucrează este mult mai folositor și mai bun, nelucind cu nimic mai puțin ca argintul. Și dacă ar privi cineva pământul nelucrat, nu ar vedea să scoată ceva bun, ci doar ierburi rele și spini, mărăcini și copaci fără rod. Iar cel lucrat este încărcat de roade bogate. Și fiecare lucru din cele ce sunt ‒ ca să zicem într-un cuvânt ‒ se strică din pricina nelucrării, iar prin folosirea conform cu rațiunea sa, devine mai bun.

Știind, dar, toate acestea ‒ câtă vătămare vine din nelucrare, dar cât câștig vine din lucrare ‒, de prima să fugim, iar de cealaltă să ne apropiem cu osârdie, încât și viața aceasta să o trăim cu bună cuviință, să hrănim din ale noastre și pe cei care au trebuință și, făcându-ne sufletele noastre mai bune, să avem parte de bunătățile veșnice.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Cateheze maritale. Omilii la căsătorie, traducere din limba greacă veche de Preot Marcel Hancheș, Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2004, p. 74)