Nimic nu se află pe lumea asta care să nu se piardă prin nelucrare

Nimic nu se află pe lumea asta care să nu se piardă prin nelucrare. Apa, dacă stă, se împute, dar dacă curge şi rătăceşte prin toate coclaurile, îşi păstrează prospeţimea; fierul, dacă rămâne nefolosit, devine moale şi nefolositor, mâncat fiind de multa rugină. Iar cel cu care se lucrează este mult mai folositor şi mai bun, nelucind cu nimic mai puţin ca argintul.

Prin neostoita lucrare, vom lepăda cu uşurinţă din minte cugetele rele şi vom avea cele de trebuinţă, nu vom îngreuna casele celorlalţi şi vom plini şi legea lui Hristos, care zice: „Mai fericit este a da decât a lua” (Fapte 20, 35). Pentru aceea avem mâini, ca să ne fie nouă de ajutor. Iar celor neputincioşi cu trupul să le dăm după putere din toate ale noastre. Iar dacă cineva petrece în nelucrare, sănătos fiind, este mai de plâns decât cei bolnavi de friguri. Căci aceia, din pricina neputinţei, au iertare şi se bucură de mila altora. Dar aceştia, bătându-şi joc de sănătatea trupului lor, de bună seamă că sunt urâţi de toţi, ca unii care calcă legile lui Dumnezeu. Aceştia se murdăresc cu mesele celor neputincioşi şi îşi fac sufletul şi mai rău. Şi nu numai acest lucru este cumplit, că trebuie să fie hrăniţi de cei din casa lor şi îngreuiază şi casele altora, ci şi că se fac mai răi decât toţi. Căci nimic nu se află pe lumea asta care să nu se piardă prin nelucrare.

Apa, dacă stă, se împute, dar dacă curge şi rătăceşte prin toate coclaurile, îşi păstrează prospeţimea; fierul, dacă rămâne nefolosit, devine moale şi nefolositor, mâncat fiind de multa rugină. Iar cel cu care se lucrează este mult mai folositor şi mai bun, nelucind cu nimic mai puţin ca argintul. Şi dacă ar privi cineva pământul nelucrat, nu ar vedea să scoată ceva bun, ci doar ierburi rele şi spini, mărăcini şi copaci fără rod. Iar cel lucrat este încărcat de roade bogate. Şi fiecare lucru din cele ce sunt ‒ ca să zicem într-un cuvânt ‒ se strică din pricina nelucrării, iar prin folosirea conform cu raţiunea sa, devine mai bun.

Ştiind, dar, toate acestea ‒ câtă vătămare vine din nelucrare, dar cât câştig vine din lucrare ‒, de prima să fugim, iar de cealaltă să ne apropiem cu osârdie, încât şi viaţa aceasta să o trăim cu bună cuviinţă, să hrănim din ale noastre şi pe cei care au trebuinţă şi, făcându-ne sufletele noastre mai bune, să avem parte de bunătăţile veşnice.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Cateheze maritale. Omilii la căsătorie, traducere din limba greacă veche de Preot Marcel Hancheş, Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2004, p. 74)

De la același autor

Ultimele din categorie