Dar nu mă voi lenevi să adun în această scriere în acest lanț al minunilor pe scurt și prin cuvinte simple, o minune foarte mare vestită și răspândită despre cei trei comandanți de oaste. În marea Frigie, poporul numit al taifalonilor, răzvrătindu-se împotriva împărătesei cetăților, s-a pornit cu atac la luptă. Dar trimite Constantin cel Mare la acest popor trei generali, numiți Nepotian, Urson și Erpulion, care trecând prin Mira Lichiei, s-au întâlnit cu sfântul, au înțeles sfințenia lui și dumnezeiasca lui îndrăznire prin care a izbăvit trei bărbați de la nedreaptă moarte și a zădărnicit pe ighemonul Eusthatie. Au văzut acestea generalii, și-au luat merinde de la sfântul rugăciuni și binecuvântări și ajung la neamul de care am vorbit, împreună cu armatele lor, schimbă în dragoste lupta și se întorc în cetatea împărătească, sunt primiți cu dărnicie de împăratul și de Sfatul lui.

Dar nu a trecut mult, și sunt pizmuiți bărbații, sunt învinuiți la Avlavie eparhul, care a fost orbit de daruri nenorocitul și îl convinge pe împăratul că generalii au făcut rea înțelegere cu neamul taifalonilor împotriva stăpânirii lui. Dar fiindcă potrivit lui Pavel „vorbele rele strică obiceiurile bune” și împăratul a crezut același lucru. Sunt întemnițați generalii la porunca împăratului, care, dând crezare eparhului, poruncește ca după puțin timp să fie uciși.

Este arătată generalilor sentința de moarte și au început a plânge și a-și smulge părul și a striga la Dumnezeu, ca unii care nu au făcut nimic împotriva împăratului. Și-au adus aminte însă cum dumnezeiescul Nicolae a izbăvit de la moarte nedreaptă pe cei trei bărbați și Dumnezeul aceluia, ziceau, cum ai izbăvit pe aceia prin el binevoiește ca și noi să fim izbăviți, și Sfinte Nicolae, ziceau, vino și ne izbăvește și pe noi din nedreaptă moarte precum ai izbăvit oarecând pe cei trei bărbați înaintea ochilor noștri.

În acea noapte, acest deopotrivă cu îngerii, Sfântul Nicolae, luând harul agerimii îngerești, și umplându-se de Duhul sfânt, înălțându-se de la pământ, îi apare împăratului care dormea și zice către el: „Scoală degrab și slobozește-i pe cei trei generali ca pe unii care n-au făcut nimic vrednic de moarte, ci fiind învinuiți în chip mincinos și ponegriți la tine prin Avlavie eparhul. Iar dacă nu mă vei asculta, eu voi aduce asupra ta război în Durrahios și voi da trupul tău ospăț fiarelor”. Împăratul trezindu-se înfricoșat din somn vede stându-i înainte sfântul. „Dar tu cine ești, zice, care intri noaptea în palatul meu și mă ameninți astfel? Iar el: „Nicolae, păcătosul, episcopul mitropoliei Lichiei. Și acestea zicându-le, se duce la Avlavie eparhul și pe acela amenințându-l în chip asemănător, se întoarce la mitropolia lui.

Împăratul trimite după eparh, mustră vicleșugul răutății lui și îl amenință pe el ca pe un amăgitor și înșelător. Dar dumnezeiasca mânie a luat-o înaintea celei împărătești și a murit nenorocitul Avlavie în chip rușinos. Apoi trimițând după generali în închisoare îi interoga ca pe niște vrăjitori, de la care chipurile ar fi fost visurile. Dar când împăratul întrebând, a adus vorba de numele lui Nicolae, au zis bărbații: „Sfinte Nicolae, ajută-ne nouă”. Iar când Împăratul a întrebat cu față blândă și cu glas domol cine este acest Nicolae, i-au explicat în amănunt bărbații cele despre el și că este episcopul Mirelor Lichiei. Și Împăratul: „Nu eu, zice, ci sfântul acela v-a dat vouă viața. Tăiați-vă părul și duceți-vă repede și mărturisiți aceluia darul vieții voastre”.

Și acestea zicând le-a dat o Evanghelie de aur și un veșmânt de aur și trei sfeșnice aurite: „Duceți acestea sfântului pentru biserica lui și spuneți-i lui: Am făcut precum ai poruncit și să nu ne mai ameninți, ci mai degrabă roagă-te pentru noi”. Iar bărbații în multă grabă s-au dus la sfântul și cuvintele împăratului și darurile ducându-le, i-au povestit cele întâmplate lor și i-au mărturisit lui mulțumirile datorate. Și învățați fiind de el cele cuvenite și ducând rugămințile împăratului, bucurându-se, au venit iarăși la împăratul aducând rugăciuni și mulțumiri de la Sfântul Nicolae. Căci așa știe Domnul să slăvească pe cei ce Îl slăvesc.

(Sfântul Neofit Zăvorâtul din Cipru, Panegirice I, Scrieri III, Editura Doxologia, Iași, 2016)