Ai auzit, îmi scrii, cum vorbesc unii că îşi doresc moarte năprasnică: „Când trebuie să vină moartea, să vină pe neaşteptate şi să pună capăt acestei vieţi. Mai bine aşa decât să ne chinuim prin boală şi să îi chinuim şi pe alţii. Moartea aşteptată e temută, moartea neaşteptată nu”. În satul vostru, un vehicul a călcat o femeie şi a omorât-o. Acest fapt a dat naştere la felurite discuţii. Unii susţineau că această moarte e cea mai bună. Unul s-a exprimat cu privire la moarte astfel: ,,N-are decât să vină, dacă-i fără chin!”

Ca atare, îmi scrii cerând lămurire. Nu trebuie să doreşti moarte năprasnică, ci să fii pregătit pentru moarte în orice vreme. Aşa ne învaţă Biserica. Există rugăciuni anume către Dumnezeu ca să ne ferească de feluritele necazuri, între care este numărată şi „moartea năprasnică”. Însă Cel în a Cărui stăpânire sunt viaţa şi moartea lucrează toate, prin sfânta Sa purtare de grijă, spre folosul sufletelor omeneşti, atât al celor pe care le ia, cât şi al celor pe care încă le mai lasă în lume. El îi loveşte cu moarte neaşteptată câteodată pe păcătoşi, câteodată - deşi arareori - pe drepţi. Nu citim, oare, în Vechiul Testament cum i-a pedepsit Dumnezeu cu moarte năprasnică pe fiii lui Aaron pentru că tămâiaseră cu de la sine putere, ca şi pe cei răzvrătiţi împotriva lui Moise (Ieşire 10, Levitic 16)? Anania şi Safira au căzut dintr-o dată morţi atunci când au minţit apostolilor.

Mulţi chinuitori ai creştinilor au fost omorâţi cu moarte năprasnică, precum citim în Vieţile mucenicilor lui Hristos.  S-a întâmplat însă uneori şi ca dreptul să moară de moarte neaşteptată - deşi asta foarte arareori. Aşa s-a întâmplat sfântului Atanasie Atonitul: în vreme ce clădea ceva, zidul a căzut peste el şi l-a omorât dimpreună cu câţiva monahi care erau cu el. Trimiţând moarte năprasnică asupra păcătoşilor, Dumnezeu atinge două scopuri: prin aceasta îi pedepseşte pe păcătoşii omorâţi, iar pe ceilalţi îi sperie ca să nu mai păcătuiască.

Aşa s-a întâmplat şi cu moartea năprasnică a lui Anania şi a Safirei: a intrat frică mare în Biserică şi în toţi câţi auziseră cele întâmplate. Iar când oamenii se bizuie prea mult pe un drept şi încep, puţin câte puţin, să-l divinizeze, aşa cum au stat lucrurile şi cu sfântul Atanasie, Dumnezeu ia sufletul dreptului în chip năprasnic, ca să arate oamenilor că numai El este Dumnezeu, şi că nu este Dumnezeu afară de Dânsul. Oricum, în toate cazurile de morţi năprasnice, învăţătura pentru cei rămaşi în trup este limpede, şi anume: toţi trebuie să cugete la moartea lor şi să îşi pregătească sufletul fără încetare prin pocăinţă, rugăciune şi milostenie, pentru ieşirea grabnică din această lume.

 (Episcop Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, vol. 1, Editura Sophia, Bucureşti, 2002,  pp. 115-117)