Cred că nu este o viață creștină, fără să fie în același timp și mistică, adică tainică, legată de Dumnezeu. Nu știu creștin să nu fie și mistic în același timp. Mă gândesc la un creștin adevărat, creștin care se împărtășește de Tainele Bisericii, care se spovedește, care se împărtășește, care își sfințește viața sa lăuntrică. E o stare mistică, tainică, ascunsă. Intră în cămara ta și roagă-te Tatălui tău Care este în ascuns! Cum poți să te rogi, fără să crezi în acest Tată ceresc, Care este ascuns în inima ta și vede starea ta sufletească.

Cum poți fi creștin bun fără acest duh primit de la Botez, fără această energie, acest foc al sufletului, care, dacă este în noi, trupul nostru devine o mașină foarte perfecționată? Așa încât, în fiecare din noi este un centru tainic, mistic. Către acest centru se îndreaptă toate relațiile noastre cu aproapele nostru, dragostea noastră, bunătatea, mila, smerenia, umilința, bunăcuviința noastră; toate sunt legate de acest centru mistic din noi, unde locuiește Dumnezeu și Împărăția Lui și Duhul Sfânt. Așa încât, nu știu cum ar fi o viață fără rugăciune, fără acest centru mistic, fără acest loc al lui Dumnezeu din noi.

Păgâni aveau viață socială și se ocupau numai de această orizontală a vieții. Însă Domnul nostru Iisus Hristos ne spune și acest cuvânt în predica de pe munte: Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate celelalte se vor adăuga vouă. Așa încât, nu cred că este o piedică de a lucra în viața socială, dacă în același timp ai un izvor nesecat, prezența lui Dumnezeu în tine însuți.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Ne vorbește Părintele Sofian, Editura Episcopiei Romanului, 1997, pp. 76-77)