Îl osândeşti pe duhovnicul tău în faţa prietenului, în casa ta, pre­tutindeni unde ţi se dă ocazia (în timp ce în faţa lui taci), deoarece după pă­rerea ta a făcut o greşeală. Prin urma­re, tu, care-l osândeşti, şi pentru fap­tul că-l osândeşti, nu faci un păcat? Desigur! Şi cine face păcatul cel mai mare? Duhovnicul tău sau tu, cel ca­re-l osândeşti? Ia seama că-l osândeşti pe învăţătorul care te conduce spre Împărăţia lui Dumnezeu! „Nu muş­ca degetul care ţi-a arătat drumul!”, spune poporul nostru înţelept. Gândeşte-te la următorul lucru: dacă erai virtuos, l-ai fi osândit? Dacă erai ne­voitor şi ţi-ai fi îmblânzit patima, l-ai fi osândit? Dacă aveai smerenie, ai fi făcut-o?

Cu siguranţă că şi duhovnicul tău, ca om, poate că a greşit undeva, iar tu te-ai „agăţat” de greşeala lui. Însă, dacă erai om duhovnicesc, i-ai fi arătat greşeala în ascuns şi cu smerenie, fără să-l osândeşti prin judecata ta!

Dacă nu-ţi este îngăduit să-l osân­deşti pe fratele tău (v. Luca 6, 37), cu atât mai mult pe preot. Şi cu atât mai mult pe duhovnicul tău! Sfântul Ioan Gură de Aur este foarte caustic în pri­vinţa acestui aspect. El mustră cu as­prime pe cel care-l osândeşte pe pă­rintele său duhovnic şi, printre alte­le, spune: „Nu este făţărnicie când săruţi în faţa tuturor mâna preotului tău, îi ceri binecuvântarea, îl rogi să-ţi boteze copilul, să vină în casa ta, în timp ce în familia ta şi în piaţă îl ocărăşti şi-l vorbeşti de rău? Un înţelept a spus că, chiar dacă tatăl tău după trup nu mai este în toate minţile, eşti dator să-l rabzi, căci, «deşi îi lipseşte chibzuinţa, are iertare». Cu atât mai mult este valabil acest lucru pentru părinţii duhovniceşti! Ai necazuri cu preotul tău, te sminteşte purtarea lui? Să nu-l împroşti cu cuvintele tale, să nu-l osândeşti! Arată tărie şi îndelun­gă răbdare!

Fariseul avea virtuţi, ţinea posturi­le, făcea rugăciuni, milostenii, nu în­călca cu nimic Legea lui Dumnezeu, însă, deoarece l-a numit pe vame­şul necăjit «răpitor şi lacom», a fost pedepsit de Dumnezeu. Noi, care-i osândim pe părinţii duhovnici, ce răs­puns vom da în faţa lui Dumnezeu? Îl osândeşti pe duhovnicul tău? Nu te temi să nu cadă foc şi să-ţi ardă lim­ba? Nu te temi că se va deschide pă­mântul ca să te înghită?”

Sfântul Ioan Gură de Aur nu îngă­duie nici să asculţi osândirile grele la adresa duhovnicilor: „Cum rabzi să-l ocărască pe duhovnicul tău? Cum nu le închizi gura, ca să ai plată de la Dumnezeu? Dacă nu faci aşa, vei da răspuns în faţa lui Dumnezeu în Ziua înfricoşătoare a Judecăţii.” (Omilie despre faptul că nu trebuie să vor­bim de rău pe preoţii lui Dumnezeu.)

(Arhimandritul Vasilios Bacoianis, Duhovnicul și spovedania, traducere din lb. greacă de preot Victor Manolache, Editura de Suflet, București, 2012, pp. 105-107)