Avem de luptat cu cel ce răcnește ca un leu (Cf. I Petru 5, 8). Nu este îngăduit ca în această luptă să biruiască vicleanul cel preaiscusit.

Asta presupune lacrimi, pocăință, rugăciune, milostenie, cerere, toate însoțite cu încredere în Hristos, iar nu cu puținătate de credință. Numai Hristos ne poate scoate din lațul singurătății. Rugăciune cu pocăință şi milostenie. Dați, fie şi numai un pahar cu apă, dacă nu aveți bani. Şi să știți că, cu cât vă sfințiți, cu atât sunt mai bineprimite rugăciunile voastre.

Să nu-L constrângem cu rugăciunile noastre pe Dumnezeu. Să nu cerem de la Dumnezeu să ne scape de ceva, de boală sau altele, sau să ne rezolve problemele noastre, ci să cerem de la El putere și întărire, ca să le răbdăm pe toate. Precum El bate cu noblețe la uşa sufletului nostru, tot astfel și noi să cerem cu noblețe ceea ce dorim, și dacă Domnul nu ne răspunde, să contenim a mai cere. Atunci când Dumnezeu nu ne dă un lucru pe care îl cerem cu stăruință, înseamnă că are El rațiunea Lui. Are și Dumnezeu „tainele” Lui.

(Ne vorbește părintele Porfirie – Viața şi cuvintele, Traducere din limba greacă de Ieromonah Evloghie Munteanu, Editura Egumenița, 2003,  p. 199)