Soborul al şaptelea de la Niceea a hotărât că numai păcatele cele nepocăite sunt spre moarte. Deci, putem spune că numai acolo unde se cuibăreşte deznădăjduirea, nu mai este vindecare şi nici iertare. Să ne înfricoşăm de răutatea aceasta şi să fugim de ea ca de veninul şarpelui, căci ea este lepădarea darului Sfânt şi defăimarea milostivirii celei nemăsurate a lui Dumnezeu. Mulţi dintre credincioşii creştini, care se adapă cu mustul deşertăciunii lumeşti, îşi dau seama de primejdia sufletească în care se află şi doresc mântuirea, dar nu mai au curajul s-o caute. Ei zic că mântuirea lor s-a şters din „Condica lui Dumnezeu” şi orice ar face, nu mai este îndreptare pentru ei. Socotesc că prea mult s-au abătut din calea Sfintelor Porunci şi, pentru aceasta, Dumnezeu nu-i mai primeşte. Partida aceasta de oameni a pierdut nădejdea mântuirii şi sunt asemenea unor răniţi, care nu mai primesc nici o doctorie spre vindecare, iar rănile lor se cangrenează şi putrezesc.

(Sfântul Ioan Iacob de la Neamț - Hozevitul, Pentru cei cu sufletul nevoiaș ca mine... , Editura Doxologia, Iași, 2010, p. 344)