Numele celor ce împlinesc voia lui Dumnezeu sunt scrise în ceruri

Mântuitorul spune ucenicilor Săi, în Evanghelia rânduită acestei sărbători, că nu doar ascultarea directă de Hristos este luată în seamă de Dumnezeu, ci și ascultarea față de trimișii Săi, de apostoli. Pe baza acestei învățături există nu doar o ierarhie cerească, o ordine divină, ci totodată și o ierarhie pământească. Biserica e și ea organizată ierarhic, încercând o asemănare a celor cerești în plan pământesc.

Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Cel ce vă ascultă pe voi pe Mine Mă ascultă, şi cel ce se leapădă de voi se leapădă de Mine; iar cine se leapădă de Mine se leapădă de Cel ce M-a trimis pe Mine. Şi s-au întors cei şaptezeci (şi doi) cu bucurie, zicând: Doamne, şi demonii ni se supun în numele Tău. Şi le-a zis: Am văzut pe satana ca un fulger căzând din cer. Iată, v-am dat putere să călcaţi peste şerpi şi peste scorpii, şi peste toată puterea vrăjmaşului, şi nimic nu vă va vătăma. Dar nu vă bucuraţi de aceasta, că duhurile vi se pleacă, ci vă bucuraţi că numele voastre sunt scrise în ceruri. În acesta ceas, El S-a bucurat în Duhul Sfânt şi a zis: Te slăvesc pe Tine, Părinte, Doamne al cerului şi al pământului, că ai ascuns acestea de cei înţelepţi şi de cei pricepuţi şi le-ai descoperit pruncilor. Aşa, Părinte, căci aşa a fost înaintea Ta, bunăvoinţa Ta. (Luca 10, 16-21)

Ziua în care sunt sărbătoriți Sfinții Mihail și Gavriil, iar alături de ei, toți ceilalți arhangheli precum și toate oștile cerești până la îngerul păzitor al fiecăruia dintre noi, constituie un prilej pentru citirea unui cuvânt al lui Iisus despre ascultarea de Dumnezeu și roadele acesteia. Nimic mai nimerit pentru definirea a ceea ce înseamnă „înger”. Tradus din limba greacă, acest cuvânt înseamnă „trimis” sau „mesager”. Prin însăși ființa sa, îngerul este cel care face voia Domnului, primește o misiune dumnezeiască pe care o îndeplinește. Dar din această Evanghelie de la Luca se poate extrage atât o învățătură anghelologică, adică despre firea și rostul îngerilor, cât și o alta mai largă, anume că toți cei ce primesc de la Domnul o poruncă și o îndeplinesc, sunt întocmai ca îngerii. Se știe, de exemplu, că îndeosebi Sfântul Ioan Botezătorul e asociat cetelor îngerești, chiar fiind reprezentat în multe icoane cu aripi asemenea îngerilor. Și Sfântul Ilie e numit în troparul sărbătorii sale „înger în trup”. Iar în slujba călugăriei se repetă de mai multe ori ideea că monahii se îmbracă „în chipul îngeresc”, scopul lor fiind acela de a ajunge la asemănarea îngerilor, în special în ascultarea poruncilor dumnezeiești, dar totodată în curăție și neagonisirea de averi.

Mântuitorul spune ucenicilor Săi, în Evanghelia rânduită acestei sărbători, că nu doar ascultarea directă de Hristos este luată în seamă de Dumnezeu, ci și ascultarea față de trimișii Săi, de apostoli. Pe baza acestei învățături există nu doar o ierarhie cerească, o ordine divină, ci totodată și o ierarhie pământească. Biserica e și ea organizată ierarhic, încercând o asemănare a celor cerești în plan pământesc. Fiul duhovnicesc ascultă de părintele duhovnicesc însă nu pe principiul supunerii autorității fizice, ca în armată sau în conducerea civilă, ci pe principiul creștin. Hristos nu a dat porunci imperative ucenicilor Săi, ci din dragoste și cu scopul de a-i întări duhovnicește pe aceștia, iar prin ei pe urmașii lor, până în ziua de azi. Ascultarea de părintele duhovnicesc în Biserică este prin urmare asemenea ascultării de Hristos, desigur atunci când părintele este chiar duhovnicesc, de bună credință, ceea ce ar trebui să se întâmple întotdeauna.

Textul Evangheliei continuă cu venirea de la propovăduire a celor șaptezeci de ucenici. Ei constituiau cercul mai larg al învățăceilor Mântuitorului, pe lângă cei doisprezece apostoli. Sfântul Luca spune că aceștia s-au întors bucuroși de la propovăduire, vestindu-i lui Iisus că „și demonii ni se supun în numele Tău”. Aceasta înseamnă că puterile întunericului sunt limitate, ba mai mult ele se supun lui Dumnezeu, dar nu numai Lui, ci și celui ce a primit putere de la Dumnezeu. Versetul este de reținut pentru întărirea nădejdii noastre, mai ales atunci când ni se pare că răutatea s-a înmulțit mai tare decât binele. Înțelegem că nimic nu se petrece fără îngăduința lui Dumnezeu și că răul, oricât de rău ar fi, nu poate birui binele.

Ca răspuns la vestea ucenicilor întorși din misiune, Domnul le spune: „am văzut pe satana ca un fulger căzând din cer”, din afirmația Sa înțelegându-se că diavolul a fost odinioară în cer și a căzut de acolo. Prin urmare, la începuturi acesta a fost un înger, un trimis al lui Dumnezeu, dar din cauza vrăjmășiei născute în el, a căzut din starea sa cerească. Cuvântul evreiesc „satan” se traduce prin „dușman”, dar Mântuitorul nu mai continuă cu istoria căderii îngerilor răi, despre care știm mai multe din scrierile apocrife și din Tradiția Bisericii. În schimb, Hristos întărește încă o dată sensul misiunii date de El ucenicilor, anume acela de a nimici puterea celui rău prin puterea dumnezeiască. Aceasta e o harismă specială, cu efecte dincolo de capacitățile naturale ale omului. Însă puterea apostolică, așa cum am putea-o numi, nu e un privilegiu și o bucurie pur și simplu fiindcă supune pe cel rău, ci pentru că numele celor ce împlinesc voia lui Dumnezeu sunt scrise în ceruri. Ascultarea de El înseamnă dobândirea eternității. Cei „infestați” de harul dumnezeiesc capătă caracteristici ale lumii cerești. În general, după moartea celor dragi, dorim să le păstrăm memoria ridicând poate un monument de piatră la mormânt, în locul unuia din lemn, perisabil, pomenindu-i la slujbe, amintindu-ne de ei. Dar peste generații, aceștia tot vor fi uitați, din moment ce și noi, care-i pomenim, vom muri la rândul nostru. Ascultarea de Dumnezeu însă duce la înscrierea numelor noastre în cer, în „cartea vieții”, amintită în Apocalipsă (3,5).

Evanghelia se încheie nu numai amintind de bucuria ucenicilor pentru misiunea îndeplinită, ci totodată menționând bucuria lui Iisus „în Duhul Sfânt”, adică o bucurie cerească, mai mare decât cea cauzată de vreo izbândă trecătoare. În această stare, Domnul a rostit o rugăciune de slavă adusă Tatălui ceresc, în care afirmă că Acesta lucrează și se descoperă tainic nu înțelepților, ci pruncilor în sensul duhovnicesc, adică celor smeriți, celor fără de răutate. Bunăvoința lui Dumnezeu stă, prin urmare, nu în priceperea dobândită din studiul îndelungat sau din experiență acumulată de-a lungul vieții, ori mai precis nu în ele neapărat. Ci în curăția asemănătoare pruncilor și îngerilor.

De la același autor

Ultimele din categorie