O biserică din orașul Podu Iloaiei, sfințită cu prilejul hramului
Biserica parohiei „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” - Henci din oraşul Podu Iloaiei a îmbrăcat astăzi haine de sărbătoare. Cu această ocazie, Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, dimpreună cu un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit slujba de sfințire a bisericii și, mai apoi, Sfânta Liturghie pe un podium amenajat în curtea sfântului locaș.
Zi de sărbătoare pentru credicioșii parohiei Henci din orașul Podul Iloaiei, dar și pentru pelerinii prezenți: Biserica, închinată Sfântului Mare Mucenic Pantelimon, a fost sfințită în această dimineață de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul.
După întâmpinarea ierarhului, clericii și cei prezenți s-au îndreptat spre sfântul locaș, pentru a lua parte la rânduiala sfințirii și pecetluirii Sfintei Mese.
Sfânta Liturghie a fost oficiată de Părintele Episcop-vicar pe un podium aflat lângă biserica parohiei.
În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Nichifor a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură în care a evidențiat faptul că întemeierea Bisericii se face pe mărturia credinței dusă până la capăt:
Sfântul Mare Mucenic Pantelimon și-a arătat nu numai darul de a face minuni prin vindecări, ci, în primul rând, minunea de a nu se teme de nimic în viața aceasta atunci când știe că Dumnezeu cel atotputernic este lucrător în viața celor ce-L cinstesc pe El. Astfel, Sfântul Mare Mucenic Pantelimon până în ultima clipă s-a arătat făcător de minuni și după moartea sa ajută celor ce sunt în boli, celor ce sunt în părimiri, devenind cunoscut până în zilele noastre și ocrotitor al creștinilor. Nu întâmplător un canon de la Sinodul al doilea Ecumenic arată că de câte ori sfințim o biserică trebuie să avem sfinte moaște care sunt puse în piciorul ei pentru a arăta și prin aceasta întemeierea Bisericii pe mărturia credinței dusă până la capăt. În momentul sfințirii bisericii ați văzut că moaștele au mers cu noi în procesiune ca și Evanghelia, arătând că suntem uniți nu doar unii cu alții între noi prin aceeași credință, ci suntem uniți cu sfinții care au mărturisit și au trăit cuvântul lui Dumnezeu și au cunoscut fericirea pe care Domnul a vestit-o „Fericiți sunt toți cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu și-l păzesc pe el”.
La sfârșitul slujbei, drept răsplată pentru efortul depus pentru lucrările de înfrumusețare a bisericii, părintele Claudiu Constantin Felecanu a fost hirotesit iconom, iar cei care au contribuit la realizarea locașului de rugăciune au primit distincții de vrednicie, oferite din partea Mitropolitului Moldovei și Bucovinei.
Scurt istoric
Între anii 1999 și 2024 a fost zidită și înfrumusețată biserica cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” al Parohiei Henci, orașul Podu Iloaiei, județul Iași.
Zidirea bisericii s-a realizat între anii 1999 – 2006 sub coordonarea preotului Vasile Sârbu și a preotului Ioan Drăgoi de la Parohia „Sfântul Nicolae” din Podu Iloaiei, prin jertfa și dăruirea enoriașilor de atunci.
Între anii 2006 și 2018, biserica a fost pictată în tehnica frescă de către pictorul bisericesc Cezar Ungureanu.
Sfântul Pantelimon s-a născut în anul 275 în cetatea Nicomidia, din Asia Mică.
La naștere a primit numele de Pantoleon, care înseamnă „cel puternic în toate ca un leu”.
A primit învățătura creștină și botezul de la Sfântul Mucenic Ermolae (pomenit în calendar la 26 iulie), schimbându-i-se numele său în Pantelimon „cel cu totul milostiv”.
Tatăl său, Eustorgius, era păgân, dar mama sa (sfânta Euvula, pomenită în calendar la 30 martie) era creștină. Sfântul Pantelimon a reușit să-l aducă la credința creștină și pe tatăl său, iar după moartea acestuia, și-a împărțit toată averea săracilor.
De mic a fost încredințat spre educație lui Eufrosin, un medic de renume al acelor timpuri.
Pantelimon, deși foarte tânăr, a devenit un medic priceput și căutat întrucât nu primea plată pentru tratamentele pe care le făcea, fiind slăvit printre „doctorii fără de arginți”.