Sfântul Ierarh Ioan Milostivul, când a ajuns Patriarh al cetății Alexandriei, a poruncit numaidecât ca să-i zidească mormântul, dar să nu-l acopere. Și la orice sărbătoare, când se îmbrăca în veșminte luminate, avea rânduit un slujitor care trebuia să vină regulat la el în Biserică și să-i amintească despre mormânt, că adică stă neterminat și când poruncește ca să-l termine. Așa regulat l-a vestit pe sfântul, în auzul celor de față, ori de câte ori era la slujbă. Aceasta o făcea dinadins, ca astfel, aducându-și aminte de ceasul morții, să nu se mândrească cumva pentru multa cinstire pe care o avea de la oameni sau pentru podoaba veșmintelor. Căci aleșii lui Dumnezeu nu se tem de nimic în lumea asta, decât numai de slava deșartă, care vine din uitarea morții și când se depărtează darul lui Dumnezeu.

(Sfântul Ioan Iacob de la Neamț - Hozevitul, Pentru cei cu sufletul nevoiaș ca mine... Opere complete, Editura Doxologia, Iași, 2010, p. 419)