Ce este Liturghia?, ne întrebăm. Deși am putea răspunde mai lesne la ce nu este Sfânta şi dumnezeiasca Liturghie…

Scurt şi cuprinzător, Liturghia este slujba principală și centrală a Bisericii Ortodoxe, pe parcursul căreia darurile de pâine și vin sunt sfinţite și devin în mod real, iar nu simbolic, Trupul și Sângele Mântuitorului Iisus Hristos. Accentul din scurta definiţie trebuie să cadă pe cuvântul „real”. Nu este un simbol, o închipuire, o icoană a ceea ce a fost sau o simplă aducere aminte. Duhul Sfânt este invocat de către preot peste „noi”, adică peste comunitatea Bisericii şi „peste aceste daruri (…), prefăcându-le cu Duhul Tău cel Sfânt”. Este o prezenţă reală în Pâinea şi Vinul Euharistic. Hristos Dumnezeu este acolo cu toată slava dumnezeirii – deşi noi, de prea multe ori, ne plictisim şi intrăm în rutina mersului la biserică.

Venim şi participăm la dumnezeiasca Liturghie doar pentru că aşa se cuvine unui creştin sau pentru că  îi vedem pe alţii făcând acest lucru? Cu siguranţă, nu! Venim la marea întâlnire, la reala prezenţă a lui Dumnezeu şi nu există lucru mai important în lumea acesta! Mai mult, participăm la Liturghie ca să fim împreună, unii cu alţii.  Este cel mai bun prilej al oamenilor de a se ruga împreună, iar împreună rugăciunea noastră este mai puternică, pentru că Hristos Domnul ne-a spus: „Că unde sunt doi sau trei adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor!” (Matei XVIII, 20).

Pomenirile Liturghiei Euharistice – unirea întregii lumi: văzute şi nevăzute

Participăm la Liturghie ca să ne rugăm, ca să ne liniştim sufletul, să împărţim cu Hristos necazul prin care trecem. De ce este aşa? Pentru că la Liturghie ne simţim „un pic mai ascultaţi”. Rugăciunile şi cererile credincioșilor aduse de către sfinţitul slujitor, în cadrul dumnezeieștii Liturghii, se unesc cu jertfa lui Hristos. Răspundem cu toţii „Pe toţi şi pe toate”, cu credinţa că îi are în grija Sa Hristos, Cel care tocmai S-a făcut prezent în mod real pe Sfânta Masă.

La acest moment liturgic voiam să ajungem. În practica actuală, pomenind cu glas tare pe arhiereul locului, „pe care-l dăruieşte sfintelor Tale biserici în pace, întreg, cinstit, sănătos, îndelungat în zile, drept învăţând cuvântul adevărului”, comunitatea răspunde „Pe toţi şi pe toate”. Logic, privind continuitatea textului liturgic, răspunsul credincioşilor nu pare adecvat. O posibilă rezolvare a provocării lipsei de continuitate a celor două fragmente poate fi legată de faptul că pomenirile de după epicleză sau rugăciunea de invocare a Duhului Sfânt se fac în taină sau „cu voce scăzută”, preotul rostind tare doar pomenirea ierarhului.

Ca să lămurim problema ruperii legăturii logice dintre cele două texte, trebuie sa aducem în discuţie pomenirile liturgice de după prefacerea darurilor – diptice – aşa cum sunt numite în teologia liturgică. În general, prin diptice se înțelegeau în Biserica primelor patru secole acele liste care conțineau numele celor care aduceau ofrande la Biserică, ale clericilor superiori, ale martirilor şi ale credincioșilor adormiți întru nădejdea învierii.

De la simple liste cu nume, s-a ajuns la pomenirile actuale prezente în textul Liturghierului. Cel mai clar sunt observate în Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur. Imediat după prefacere, preotul se roagă: Încă aducem Ţie această slujbă duhovnicească, pentru cei adormiţi întru credinţă: strămoşi, părinţi, patriarhi, prooroci, apostoli (…) pentru tot sufletul cel drept (…) Mai ales pentru Preasfânta, curata, preabinecuvântata, mărita Stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea şi pururea Fecioara Maria (…) pentru Sfântul Ioan Botezătorul, pentru Sfinţii măriţii şi întru tot lăudaţii Apostoli, pentru Sfântul a cărei pomenire o săvârşim şi pentru toţi sfinţii, cu ale căror rugăciuni cercetează-ne pe noi, Dumnezeule.

Pomeneşte pe toţi cei adormiţi întru nădejdea învierii (…)  Încă Te rugăm: Pomenește, Doamne, pe toţi episcopii ortodocşi, toată preoţimea, cea întru Hristos diaconime şi tot cinul preoţesc şi monahicesc. Încă aducem ţie această slujbă duhovnicească pentru toată lumea, pentru sfânta sobornicească şi apostolească Biserică, pentru cei ce în curăţie şi în viaţă cinstită vieţuiesc, pentru binecredinciosul popor român de pretutindeni, pentru mai marii oraşelor şi ai satelor şi pentru iubitoarea de Hristos oaste. Dă-le lor paşnică ocârmuire ca şi noi, întru liniştea lor, viaţă paşnică şi netulburată să trăim, întru toată cucernicia şi curăţia. (…) Întâi pomeneşte, Doamne, pe (numele chiriarhului locului), pe care-l dăruieşte sfintelor Tale biserici în pace, întreg, cinstit, sănătos, îndelungat în zile, drept învăţând cuvântul adevărului”. Strana cânta: „Pe toţi şi pe toate”.

„Pomeneşte, Doamne, pe cei pe care îi avem în cugetele noastre, şi pe toţi, şi pe toate”

Citind întreg textul pomenirilor care, de cele mai multe ori, este rostit în taină de către preot şi pe care noi, credincioşii, nu îl auzim integral, observăm că răspunsul „Pe toţi şi pe toate” se potriveşte oarecum contextului. Mai mult, face referire la rugăciunea Bisericii pentru întreaga lume: „toţi şi toate” – cei vii şi cei adormiţi, toate categoriile de sfinţi, cler şi popor, oaste şi conducători, toţi uniţi în Jertfa dumnezeieștii Liturghii.

Şi totuşi, ceva încă lipseşte. Participăm la întâlnirea reală cu Hristos, având în gând şi pe cei dragi ai noştri. Sau mai puţin dragi, dar pentru care încercăm să ne rugăm. Până la urmă, este o faptă bună să ne rugăm unii pentru alţii. Aşa ne arată şi un teolog şi părinte duhovnicesc contemporan nouă. Părintele Sofronie Saharov ne îndeamnă: „Când vă rugaţi, rugaţi-vă pentru toţi şi pentru fiecare!”. Acesta este unul dintre scopurile participării noastre la Sfânta Liturghie.

Scotocind în istoria dumnezeieștii Liturghii, observăm un aspect foarte interesant – textul de la „pe toţi şi pe toate” avea o formă mult mai dezvoltată şi avea logică, chiar și fără textul pomenirilor. Cea mai veche variantă a Liturghiei bizantine într-o formă apropiată a celei de astăzi, cuprinsă în manuscrisul Codexului Sinai graecus 1040 (secolul al X-lea), conţine formula completă: „Şi diaconul, căutând înspre uşi, pomeneşte pe cei vii, apoi zice cu glas tare: Şi pentru cel ce a pus înainte aceste daruri, evlaviosul preot. Pentru mântuirea binecinstitorilor împăraţi, pentru mântuirea şi ajutorul poporului ce stă aici, şi pe cei pe care îi avem în cugetele noastre, şi pe toţi, şi pe toate”.

Formula întreagă a dispărut din formularele liturgice după căderea Imperiului Bizantin, însă a supraviețuit în forma: „pe cei pe care îi avem în cugetele noastre, şi pe toţi, şi pe toate”. Dedublarea rânduielii Liturghiei prin dezvoltarea răspunsurilor cântate de strană sau de către popor a făcut ca şi această formulă să se modifice, ajungând până la noi doar cunoscutul „Pe toţi şi pe toate”.

Această afirmaţie a istoriei dumnezeieștii Liturghii ne descoperă faptul că răspunsul liturgic amintit nu se referă strict la  pomenirile descrise mai sus, ci este expresia rugăciunii pentru cei dragi ai noştri. Ne rugăm la Liturghie pentru noi şi împăcarea noastră, însă pasul următor este să uităm de sine, de problemele şi de nevoile noastre imediate, îndreptându-ne cu rugăciunea spre durerile şi suferinţele semenului nostru. Este o imagine care mişcă inima omului spre Dumnezeu, mila dumnezeiască revărsându-se peste cel pentru care ne rugăm, dar şi spre cel care se roagă.

Este o împlinire a dumnezeieștii Liturghii în viaţa noastră, realizându-se dorul Sfântului Vasile cel Mare pronunţat în textul său liturgic: „Iar pe noi pe toţi, care ne împărtăşim dintr-o pâine şi dintr-un potir, să ne uneşti unul cu altul prin împărtăşirea Aceluiaşi Sfânt Duh”.

Chiar dacă fragmentul complet şi corect „Pomeneşte, Doamne, pe cei pe care îi avem în cugetele noastre, şi pe toţi şi pe toate” a fost pierdut din textul liturgic în negura istoriei, noi, credincioșii, îl putem rosti în gând la momentul oportun din cadrul Liturghiei. O reintroducere oficială ar aduce un plus textului actual al dumnezeieștii Liturghii. Însă, până la acel moment, să avem conştiinţa că rostind „Pe toţi şi pe toate” ne gândim şi ne rugăm pentru toţi „cei pe care îi avem în cugetele noastre, şi pe toţi şi pe toate”!