Un tânăr se îndrăgostise foarte tare de o prostituată. Dar, certându-l părinţii, rudele şi duhovnicul, a hotărât să rupă legăturile acestui păcat printr-o spovedanie generală. Şi-a amintit toate păcatele, neuitând nici unul, şi le-a trecut pe o hârtie. Cercetându-le însă cu deamănuntul, nu şi-a simţit inima zdrobită, cum se cuvine să simtă toţi cei ce se pregătesc de mărturisire. Era atât de puţină părere de rău în inima lui încât, ducându-se să se mărturisească şi pe drum trecând pe lângă casa femeii uşoare, a simţit din nou imboldul puternic de a intra. Fără a sta mult pe gânduri a hotărât că nu era nici o primejdie să mai intre o dată la ea şi să mai adauge încă un păcat la atâtea altele, zicându-şi în sine că oricum avea să-l mărturisească şi pe acesta dimpreună cu toate celelalte. Ce a urmat? În timp ce se convingea pe sine să cadă din nou în păcatul desfrâului, în casa prostituatei a intrat un alt iubit de-al ei care, gelos, s-a mâniat văzându-l acolo şi l-a lovit o singură dată, dar atât de tare că l-a omorât. Luându-i oamenii trupul ca să-l îngroape, au găsit asupra lui hârtia unde-şi scrise toate păcatele pe care se pregătea să le mărturisească duhovnicului. O, necruţătoare moarte! Nădejdi înşelătoare! Gânduri de rătăcire! Nefericit tânăr!

Acum, frate, dacă te simţi şi tu asemenea acelui tânăr de trei ori vrednic de plâns, adică dacă ai cutezanţa de a-L răni pe Dumnezeu păcătuind în nădejdea iertării, vino-ţi în fire, te rog, să nu ajungi şi tu ca el, pierdut şi osândit. Osânda este un rău atât de mare şi de îngrozitor, încât numai şi această poveste ar trebui să te sperie şi să te oprească de la orice păcat.

(Sfântul Nicodim Aghioritul, Despre metanie – pocăință, Editura Panaghia, p. 50-51)