Un frate a întrebat pe un bătrân: „Oare pentru toate gândurile care răsar în inimă trebuie a întreba pe bătrâni?”.

Și a răs­puns bătrânul: „Nu trebuie a întreba pentru toate gândurile ce răsar, căci unele sunt tre­cătoare; ci pentru cele ce rămân și bat război; că precum un om, de mulți fiind ocărât, îi disprețuiește și nu-i bagă în seamă, așa se face fără de grijă, dar de se va porni cineva împotriva lui sau se va sfădi cu el, atunci se plânge dregătorului; adică, apropiindu-se de dregător, îl pârăște pe cel ce s-a sfădit cu el; tot așa este și la gânduri: pe cele ce ne luptă sau se zăbovesc, se cuvine să le mărturisim la Bătrâni”.

Zis-a fratele: „Dar de unde mi se întâmplă ca, după întrebare, să stărui a osân­di pe alții?”.

Și a răspuns starețul: „A osândi pe alții și după întrebare ți se întâmplă ție pentru aceea că, îndreptățirea n-a murit de la tine; osândește-te pe sine, și osândirea altora se va duce de la tine”. (Sfântul Varsanufie)

(Everghetinosul, vol. 1-2, traducere de Ștefan Voronca, Editura Egumenița, Galați, 2009, p. 115)