Oaza de linişte de la Mănăstirea Lipova
La vremea colectivizării, ansamblul monahal a fost transformat în saivan de oi, iar în curtea interioară a fost înfiinţată o crescătorie de porci. În această stare, biserica fostei mănăstiri cu hramul Sfântului Ioan Botezătorul a fost ruinată, cărămida şi piatra fiind folosite la unele construcţii comunale.
În partea estică Bacăului, la graniţa cu judeţul Vaslui, fiinţează până astăzi o istorică mănăstire. Întemeiată încă din secolul al XV-lea, ctitoria de la Lipova apare în documente din timpul voievodului Constantin Duca, în jurul anului 1772. Aflat în apropierea satului de răzeşi care poartă acelaşi nume, aşezământul a devenit, prin danie domnească, metoc al mănăstirilor Secu şi Neamţ – în timpul stăreţiei Sfântului Paisie Velicichovsci. Întinderile mari de pământ din jurul satului erau administrate de către cele două mănăstiri, prin metocul de la Lipova. Secularizarea averilor mănăstireşti şi confiscarea pământurilor aferente a făcut, însă, ca viaţa în mănăstirea Lipova să intre în declin. Sărăcită, fără mijloace de trai, aşezarea a fost părăsită de către călugării care, până în anul 1955, s-au retras în marile mănăstiri.
La vremea colectivizării, ansamblul monahal a fost transformat în saivan de oi, iar în curtea interioară a fost înfiinţată o crescătorie de porci. În această stare, biserica fostei mănăstiri cu hramul Sfântului Ioan Botezătorul a fost ruinată, cărămida şi piatra fiind folosite la unele construcţii comunale.
Speranţa a răsărit pentru istorica mănăstire atunci când, după anul 1990, câteva măicuţe au reactivat aşezarea monahală. Pusă sub ocrotirea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, în scurt timp au fost construite aici o bisericuţă, îngrădită cu gard de piatră, un corp de chilii şi o gospodărie anexă.
Pe sprânceana unui deal, înconjurate de flori, biserica şi complexul monahal au primit veşmântul sfinţirii în anul 2005, când Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului a încununat munca şi dragostea maicilor de la Lipova.
Mănăstirea Lipova - fost metoc al Mănăstirilor Secu şi Neamţ (galerie FOTO)
Sihăstria Provata – Athos
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro