Zis-a Domnul: Luminătorul trupului este ochiul. Deci, când ochiul tău este curat, atunci tot trupul tău este luminat; dar când ochiul tău este rău, atunci și trupul tău este întunecat. Ia seama, deci, ca lumina din tine să nu fie întuneric. Așadar, dacă tot trupul tău este luminat, neavând nici o parte întunecată, luminat va fi în întregime, ca și când te luminează făclia cu strălucirea ei. Și, pe când Iisus vorbea, un fariseu îl ruga să prânzească la el; deci, intrând, a șezut la masă. Iar fariseul s-a mirat văzând că El nu S-a spălat înainte de masă. Atunci Domnul a zis către el: Acum voi, fariseilor, curățiți partea din afară a paharului și a blidului, dar înăuntrul vostru este plin de răpire și de viclenie. Nebunilor! Oare cel ce a făcut partea din afară n-a făcut și partea dinăuntru? Dați mai întâi milostenie cele ce sunt dinăuntru vostru și, iată, toate vă vor fi curate. (Luca 11, 34-41) (Marți în săptămâna a 24-a după Rusalii)

Cu o zi înainte, cuvântul Evangheliei se încheia cu ideea că lumina, valorizată corect de oameni, este pusă la loc de cinste, fiind de mare folos în discernerea lucrurilor, persoanelor, situațiilor. Continuând aici, Domnul Iisus trece de la cinstea de care se bucură lumina înaintea tuturor oamenilor către lumina cea interioară, spunând că luminătorul fiecărui om este ochiul acestuia. Aceasta înseamnă că ochiul nostru funcționează ca un fel de reflector, arătând cele dinăuntrul nostru în afară și invers, descoperindu-ni-le pe cele din afară pentru a le analiza și să le interioriza. Ochiul e ca o oglindă, ca un mic soare intern, personalizat. De aceea, este de luat aminte că dacă ochiul este curat, atunci tot trupul este luminat. 

La fel ca obiectivul unui aparat de fotografiat, ochiul preia și înregistrează imaginea. Dacă obiectivul camerei foto e murdar, fotografia își pierde din calitate. Iar ochiul, dacă e murdărit de patimi, priviri păcătoase, interese meschine, obișnuințe rele, atunci imaginea pe care o avem prin el față de lume, proiectată în sufletul nostru devine automat rea. Nici nu mai contează dacă fotografiem un peisaj superb sau dimpotrivă ceva urât. Obiectivul slab deformează realitatea. Astfel, dacă suntem ranchiunoși, atunci vedem toți oamenii cu defecte, iar dacă suntem pătimași, vedem și în ceilalți oameni patimi. După cum spunea Iisus altădată: avem uneori o bârnă în ochiul nostru și de aceea vedem că în ochiul vecinului nostru se află o mizerie, un pai, adică un cusur (Matei 7, 3-5). 

Hristos îndeamnă indirect, mai departe, să avem grijă ca ochiul să ne rămână curat, ca astfel să se lumineze trupul nostru, întreaga noastră ființă. Dacă devenim complet curați, luminați, tot ceea ce vedem în jurul nostru va fi lumină. Ne sunt cunoscute cazurile unor sfinți contemporani care vedeau pe toți cei din jurul lor buni, valoroși. Sfântul Siluan Athonitul se ruga pentru toată făptura, ajunsese să iubească pe toți oamenii. Nu se mai tulbura de nicio șicană pentru că în lumina iubirii nu mai vedea nimănui defectele. La fel se întâmplă și cu noi atunci când iubim, chiar și imperfect. În lumina iubirii tolerăm mai ușor, trecem cu vederea chiar dacă uneori vedem greșelile celor pe care îi iubim. Le găsim scuze pentru micile erori. Dimpotrivă, dacă nu iubim pe cineva, imediat îi taxăm gafele. Judecarea aproapelui fie pozitivă, fie negativă, constituie și ea este un semnal cu privire la curățenia ochiului nostru și implicit a întregii noastre ființe.

Imediat, după ce dă această explicație, Iisus este invitat să ia prânzul la un fariseu. Aici El pune în practică exemplul tocmai amintit. Nu îl judecă pe fariseu, nu se îndoiește de sinceritatea invitației sale, deși alte dăți poate era mai circumspect față de această tagmă. Prin contrast, fariseul imediat observă cum că Iisus nu S-a spălat pe mâini, încălcând un obicei secular al evreilor. Astfel reiese că invitația poate a fost făcută din respect, din interes pentru învățăturile lui Iisus, ba poate chiar din dragoste, dar sigur nu din dragostea aceea care acoperă greșelile. Iar atunci Domnul îi răspunde. Însă răspunsul Său nu este ripostă, nu e judecată cu aceeași monedă. El semnalează, așa cum face o oglindă curată, unde sunt erorile: fariseii curăță partea din afară a lucrurilor, adică respectă formele exterioare, obiceiurile rămase uneori fără sens, dar uită esența, sensul adânc. Sunt murdari înăuntru. Iar curățenie înăuntru se face mai anevoios decât în afară. În final, Mântuitorul mai adaugă faptul că trebuie să dăm ca milostenie cele dinăuntru ca să devenim curați. Aceasta înseamnă că nu ne vom putea îndrepta dacă nu suntem milostivi, toleranți cu imperfecțiunile, neputințele, micile erori ale celor din jur. 

Milostenia nu este neapărat acțiunea de a face o pomană cuiva, a oferi ceva material, fie bani, fie mâncare ori diverse obiecte. Mult mai importantă decât aceasta este mila arătată prin înțelegerea neputinței celui mai mic decât tine. Sau măcar dacă nu înțelegi, cel puțin să îi acorzi circumstanțe în care să se poată apăra sau schimba, dacă este cazul.