Sufletul care se mândrește din cauza mulţimii averilor, puţin câte puţin scoate din inima lui frica de Dumnezeu şi pierzând-o, nu se păzeşte nici de minciună şi nici de hulă. Invidiază, se mânie, se laudă puternic şi se bucură foarte mult de dezbinări hrănindu-se, ca lipitoarea, cu sânge şi pândind întotdeauna păcatele altora iar pe ale sale niciodată nu le simte. L-au lăudat şi el s-a bucurat. Dacă însă nu i-au acordat atenţie, îl roade mânia de fiară şi îl acoperă o mare tristeţe. Sfânta Scriptură, care îi porunceşte să cheme la masa lui săracii, nu bogaţii, el o dispreţuieşte şi întotdeauna îi ospătează cu dărnicie pe cei bogaţi, se bucură împreună cu ei şi fără milă risipeşte cu ambele mâini bunurile săracilor pentru desfătările de tot felul ale inimii sale.

(Sfântul Maxim Grecul, Viaţa şi cuvinte de folos, Traducere de Florentina Cristea, Editura Bunavestire, Galaţi, 2002, p. 42)