Păcatele omului contemporan sunt trufia, mândria nemăsurată. Apoi lucrul făcut de mântuială, superficial. Rugăciunea făcută din vârful buzelor, fără să atingă inima. Alcoolismul care e cauza tuturor relelor în societatea noastră… Starea de nemulţumire a omului care deşi are de toate, tot vrea să aibă mai mult, material, fără să se gândească o clipă la cât de profund înaintează cu sufletul, cât de mântuit îi este sufletul. Apoi ura susţinută faţă de vecin, de frate din motive copilăreşti, din ambiţie prostească şi de aici cearta, mânia, agresivitatea.

Păcatele sunt bolile sufletului. Şi pentru suflet toate bolile sunt grele, pot să fie mortale. Zice părintele Cleopa undeva: „Vai de mine, mor…! Ne temem…? Să nu ne temem de moarte. Să ne temem de păcat, că păcatul ne duce la moarte, că plata păcatului este moartea. Şi adevărata moarte a sufletului este păcatul”…!

În Mântuirea păcătoşilor se spune: „Faţă de Dumnezeu să avem inimă de fii, faţă de aproapele să avem inimă de mamă şi faţă de noi înşine inimă de judecător”. Invidia? Românul se uită în curtea vecinului mai mult decât în a sa… Vede că nu-i măturat la vecin, dar nu vede că nici la el nu-i măturat. Păcatul invidiei e unul din cele mai grele păcate, el atacă sufletul precum un vierme.

(Părintele Iustin Pârvu, Daruri duhovniceşti, Editura Conta, 2007, pp. 109-111)