Zic unii: „Nu vreau să merg la biserică pentru că preotul este așa și pe dincolo…”.

Dar cel care invocă un astfel de argument și contestă autoritatea preoției nu are dreptate. Preoția, așa cum învață Biserica Ortodoxă, nu-și pierde valoarea dacă preotul care săvârșește Taina nu este în regulă. Ar fi fost vai și amar dacă preoția depindea de judecățile subiective ale fiecăruia. Toți preoții ar fi fost expuși moral contestării, iar Tainele pe care le-ar fi săvârșit ‒ lipsite de valabilitate (nule) și nelucrătoare. Trebuie să știm că și cel mai nevrednic preot, atât timp cât are hirotonie canonică și n-a fost caterisit canonic, poate să săvârșească Tainele; și Tainele sunt valide ca și Tainele pe care le săvârșește cel mai sfânt cleric. De altfel, așa gândesc și în aceeași măsură acționează oamenii și în legătură cu cadrele și reprezentanții stăpânirii lumești. Pentru a fi serviți de către președintele comunității sau de alți funcționari ai statului, nu examinează cum este, ci dacă dețin în mod legitim puterea. Sau, ca să amintim un exemplu concret: dacă presupunem că unul împarte lire și știe că lirele acestea sunt monezi autentice, nu controlezi dacă mâinile aceluia care le împarte sunt curate sau necurate, ci te grăbești să iei lira. Valoarea lirei nu depinde de cel ce o ține. Lira are propria ei valoare. Și chiar dacă va cădea în noroi, nu-și pierde valoarea.

Mă înțelegeți, creștinii mei? Din gura preotului, oricine ar fi el, de câte ori săvârșește Tainele, din gura lui ies lire, cuvinte de aur, pe care, dacă le crezi, pot să te mântuiască, pentru că au putere de mântuire.

(Ne vorbește Părintele Augustin, Mitropolitul de 104 ani - Predici ale Mitropolitului de Florina, Părintele Augustin Kandiotis, vol. XIII, traducere de Valeriu Paloș, Editura Metamorfosi, 2013, pp. 107-108)